Următoarea etapă de relaxare presupunea printre altele și deschiderea restaurantelor
Recomandările experților sunt de a amâna noile măsuri de relaxare anunțate pentru 1 iulie, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. S-a evaluat tot ce a însemnat ultimele două săptămâni, în care am avut o creștere a numărului de cazuri noi, în care au crescut cazurile în terapie intensivă, a crescut numărul de decese. Recomandările specialiștilor din Grupul Tehnico-Științific sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie. Urmărim zilnic și săptămâna care urmează, evoluția numărului de cazuri, evoluția cazurilor de la terapie intensivă, evoluția deceselor și respectarea normelor de precauție, reguli de igienă, distanțarea fizică, a spus Tătaru la Digi24.
Și premierul Ludovic Orban s-a declarat îngrijorat, ieri, cu privire la creșterea numărului de cazuri și de faptul că nu se respectă măsurile de limitare a răspândirii pandemiei. Premierul a anunțat că miercuri va avea o întrunire cu toate instituțiile de control pentru a decide un plan de măsuri. Prim-ministrul a afirmat că pe plajă s-a intrat într-o devălmășie, iar în acest moment există precauție cu privire la o nouă etapă de relaxare.
Miercuri voi convoca toți miniștrii și toate instituțiile statului care au atribuții de control, de la Ministerul Afacerilor Interne, Poliție, Jandarmerie, până la Ministerul Sănătății prin direcțiile de sănătate publică, ANPC, ANSVSA, pentru a face o analiză a planului de măsuri pentru a asigura respectarea regulilor. S-a văzut clar că în foarte multe locuri nu sunt respectate regulile și există un risc de transmitere a virusului crescut din cauza nerespectării acestor reguli. Și pe plajă, dacă la început așezarea a fost conformă, încetul cu încetul s-a intrat într-o devălmășie și nu s-a mai respectat nicio regulă. Înțeleg că este o aglomerație, dar și pe terase trebuie respectate normele de distanțare care sunt stabilite, aici poate trebuie gândită o altă programare a mersului la masă și în alte locuri. Chiar m-a îngrijorat, vă spun sincer, am văzut niște imagini în care aproape nu s-a mai respectat nicio regulă, a afirmat premierul, într-o conferință de presă. Orice măsură de relaxare va fi dezbătură de specialiști, după care vom discuta în CNSU și Guvern. Dacă vom lua noi măsuri de relaxare le vom anunța public. Evoluția din ultimele 10 zile ne face să fim extrem de precauți în ceea ce privește măsurile de relaxare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!