* Astăzi, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfînta Parascheva, cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României * Sfînta este
cunoscută în popor și sub numele de Sfînta Vineri sau Vinerea Mare
Astăzi, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfînta Parascheva, cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sînt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria și Serbia credincioșii ortodocși o cinstesc de asemenea cu multă evlavie. Este cunoscuta în popor și sub numele de Sfînta Vineri sau Vinerea Mare.
O familie
de credincioși
Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în cetatea Calicatria, satul Epivat, azi Boiados, în Tracia, pe țărmul mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, azi Istanbul, pe atunci capitala Imperiului Bizantin. Părinții ei erau oameni de neam bun și credincioși, rîvnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie. Apreciat de cîrmuitorii de atunci ai Bisericii, dar și de credincioși, a fost ales, la vremea cuvenită, episcop în localitatea Madite.
O copilă cu suflet
Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că, pe cînd avea zece ani, a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mîntuitorului: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au impresionat-o atît de mult, încît și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților ei.
Pe drumul lui Iisus
După cîțiva ani și-a părăsit părinții, dorindu-și să se retragă în adîncul pustiei. S-a oprit mai întîi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe. Urmînd sfaturile lor, a părăsit orașul și a plecat spre ținutul Pontului, oprindu-se la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a rămas cinci ani. De aici a plecat spre Țara Sfîntă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile pe care le-a străbătut și Iisus. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde a trăit în post și rugăciune.
Îngerul din vis
Într-o noapte însă, pe cînd avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă acasă. Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pămîntului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit. În drum s-a oprit la Biserica Maicii Domnului din Constantinopol, unde a plîns și s-a rugat fierbinte apoi s-a îndreptat spre satul ei și așa s-a rugat la Dumnezeu: Doamne Iisuse Hristoase, caută din locașul Tău cel sfînt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toata viața mea. Și acum, îndură-Te, Doamne, spune îngerului blînd să ia cu pace sufletul meu. Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul. Avea doar 27 de ani.
Trupul neputred
A fost îngropată ca o străină, pentru că nimeni n-a știut cine e fata cernită. Dar Dumnezeu, voind s-o proslăvească, n-a lăsat-o uitării. Se spune că, după niște ani, un marinar a murit pe o corabie, iar trupul aruncat în mare a fost adus de valuri la țărm. Un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rînduială. Săpînd o groapă, oamenii au găsit trupul Preacuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă. În noaptea urmatoare, unuia dintre gropari, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărateasă, înconjurată de îngeri. Unul dintre aceștia l-a certat pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis, și care nu era alta decît Cuvioasa Parascheva, i-a poruncit să ia degrabă trupul și să-l așeze undeva la loc de cinste. În aceeași noapte, o credincioasă pe nume Eftimia a avut aceeași vedenie.
Cinstire între sfinți
Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul cuvioasei și l-au așezat în biserica Sfinții Apostoli din Epivat. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lîngă cinstitele moaște. Se spune că, apoi, creștinii din Epivat au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții Paraschevei și unde ea însăși văzuse lumina zilei. Nu există date care să ateste în ce an a fost canonizată Sfînta Parascheva de Patriarhia din Constantinopol.
Drumul moaștelor
Moaștele Cuvioasei au stat în biserica Sfinții Apostoli din Epivat vreo două sute de ani. Vestea despre minunile care se petreceau cu cei ce le atingeau s-a răspîndit în toată Peninsula Balcanică și în Asia Mică, încît mulți credincioși greci, bulgari și valahi veneau la Epivat ca să se închine și să-i ceară împlinirea dorințelor lor. Evenimentele politice din secolele următoare au făcut ca moaștele să fie strămutate în mai multe locuri. Datorită relațiilor prietenești dintre împăratul Ioan Asan II din Tîrnovo (1218-1241) și împăratul de atunci din Constantinopol, în jurul anului 1235, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivat la Tîrnovo. Mutarea lor s-a făcut într-o impresionantă procesiune. Au fost așezate în biserica Maica Domnului, unde au rămas 160 de ani.
Cumpărate
din mîna turcilor
Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Europa. Rînd pe rînd au cucerit teritorii din Peninsula Balcanică. În 1393 au ocupat și Imperiul Vlaho-bulgar. În astfel de împrejurări, dramatice pentru creștini, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat pînă în anul 1521, cînd turcii au cucerit și acest oraș, iar Serbia a fost transformată în pașalîc. Moaștele au fost cerute de patriarhul ecumenic Ieremia I, sultanului, care a acceptat să i le dea doar în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărît ca ele se fie aduse în Constantinopol, fosta capitală a Imperiului Bizantin. În drum spre marele oraș întemeiat de împăratul Constantin cel Mare, cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost expuse din loc în loc pentru a fi văzute și sărutate de credincioși.
Ultima destinație: tîrgul Iașului
După 120 de ani, moaștele Cuvioasei au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pămînt românesc. În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, cîrmuitorul ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrîn (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărît să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva. Racla a fost transportată la Galați cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci. La Iași au fost întîmpinate de Vasile-vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate în biserica mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Iar după ce au scăpat prin minune de incendiul din 1888, odihnesc în Mitropolia Moldovei.
Vinerea celor 12 vineri
Sărbătoarea Sfintei Vineri, ținută cu mare dragoste de români, provine din cultul zeiței romane Venera, latinescul venere însemnînd ziua săptămînii dedicată lui Venus, nimeni alta decît zeița frumuseții și a dragostei. Pînă în veacul al XIX-lea sărbătoarea era numită Vinerea Mare de Toamnă sau Vinerea celor 12 Vineri, chiar dacă sărbătoarea cădea într-o marți. Auzindu-se de minunile săvîrșite de moaștele Sfintei Parascheva (foto), aduse la Iași în 1641, sărbătoarea a mai fost numită și Sfînta Vineri de la Iași, foarte rar spunîndu-se altădată că pe 14 octombrie este sărbătoarea Sfintei Parascheva. De altfel, onomasticul grec paraskevi nu înseamnă altceva decît a cincea zi a săptămînii, adică vineri. Apărătoare a călătorilor, animalelor și păsărilor, Sfînta Vineri dăruia, se zice, frumusețe fetelor, apărea adesea în vis femeilor și le destăinuia diverse leacuri băbești.
Astăzi nu dați nimic cu împrumut
Tradiția spune că în nici o vineri din an, inclusiv pe 14 octombrie, femeile nu aveau voie să toarcă, să spele rufe sau să prepare pîine. Cele care se încumetau la așa ceva erau pedepsite de Sfînta Vineri cu orbirea, sau erau lăsate văduve. Interzise erau și spălatul pe cap, pentru că se zicea că faci
viermi, împrumutul din casă, pentru că seca sporul casei, petrecerile și amestecătura trupească. În general, oamenii nu lucrau fiind rău de trăsnet, de grindină, de boli de ochi și de cap. Despre femeile care îndrăzneau să coasă sau să toarcă pe 14 octombrie se credea că vor face negi pe mîini.
În schimb, erau de folos, mai ales în Vinerea Mare, descîntatul, pentru că seacă puterea bolii și dă îndărăt, și dereticatul prin casă. Îndeobște în Vinerea Mare, femeile mai ales țineau post și dădeau de pomană colaci și mere. Prin unele locuri se alegeau turmele și se dădeau berbecii în oi, obicei numit nunta oilor, fiind și zi de soroc pentru ciobani și pîndari. Mulți oameni își întorceau carul cu proțapul spre fundul ogrăzii, semn că se apropia iarna, apoi plecau prin tîrguri pentru a-și cumpăra îmbrăcăminte groasă, existînd credința că la Vinerea Mare își cumpăra cojoc și Sfîntul Soare. Ciobanii se uitau, dimineața, să vadă cum au dormit oile. Dacă stăteau grămadă, era semn că iarna va fi grea. În această zi se citește Acatistul Cuvioasei Parascheva.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!