S-a încheiat una dintre cele mai agitate săptămîni ale politicului românesc. O săptămînă extrem de fierbinte care a fost însă departe de a lămuri în vreun fel lucrurile. În tradiționalul stil românesc totul a rămas în coadă de pește. De altfel, singurele mișcări notabile sînt creșterea lui Băsescu în popularitate și scăderea încrederii în guvernul Tăriceanu, dar și în Alianța D.A. Chestiuni confirmate și de sondajul de opinie dat sîmbătă publicității. Agitația politică cu pricina ne duce cu gîndul la căderea Bizanțului. Cînd turcii erau la porțile cetății, dădeau cu tunurile în ziduri, iar mai-marii statului își consumau timpul în controverse. Evident, Bizanțul a căzut. Este o lecție din care nu s-a învățat nimic. Acum nu mai dau turcii. Dar batem noi la porțile aderării. Și într-acolo ar trebui canalizate eforturile coaliției la guvernare, nu în dispute stupide și nici în ambiții sterile. Nu în meschinării și găinării. Ceea ce nu se întămplă, lucru lesne sesizabil verificînd lista obiectivelor prioritare pe care ni le-a fixat Bruxellesul: corupție, justiție, securizarea frontierelor, concurența. De la începutul anului pînă acum nu s-a rezolvat nimic din obiectivele de mai sus. Iar pînă la raportul de țară a mai rămas cam o lună și jumătate. Greu de bifat cele de mai sus, mai cu seamă în contextul în care mecansimul guvernamental dovedește o crasă impotență funcțională. De unde și posibilitatea ca faimoasa clauză de salvgradare să fie activată. Iar aderarea să se amîne. La început pînă în 2008. Apoi - cine știe?
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!