Din întîmplare, tot butonînd, am dat peste un fel de reluare a emisiunii lui Radu Moraru de la B1TV, emisiune la care Ioan Becali se confrunta cu Grigore Cartianu și cu Cătălin Tolontan. Am văzut chiar momentele în care, rămas fără argumente, Becali începuse să-l atace pe Cartianu făcîndu-l sărac, săracule care ești, și spunîndu-i că pute. Am citit după aceea valul de indignare îndreptat împotriva impresarului. A intervenit inclusiv președintele Băsescu, șocat și el de ce văzuse seara tîrziu la televizor.
Problema este că atît Ioan Becali cît și vărul său, patronul clubului Steaua" Gigi Becali, sînt importante persoane publice în și prin mediatizare. La televiziuni cei doi apar cu frecvență mai mare decît majoritatea persoanelor publice din România.
Simultan cu mediatizarea lor tot mai mare, a crescut și disprețul verilor pentru jurnaliști. Înghesuiți tot timpul pentru a mai afla cîte o perlă de tip Becali, ziariștii au ajuns să fie considerați un fel de sclavi de care cei prea mult luați în seamă își bat joc. Și asta cu toate că Gigi Becali și-a fructificat din plin aparițiile TV propunînd un partid politic care, din nimic, a primit voturile a 2% din electorat.
Violenți, agresivi, cu un limbaj suburban, aroganți, verii Becali par niște personaje din alte epoci transplantate la începutul mileniului III. Pentru unii, violența lor declarată este fascinantă. Ea pare o formă de revoltă împotriva sistemului și asta alimentează și alină frustrările, eșecurile, iresponsabilitatea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!