Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment

22 de hectare de verdeață pe gunoi

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 08.07.2020
• Cele două rampe inerte de la marginea orașului vor fi închise printr-o procedură simplificată
Primăria Brașov a început demersurile pentru procedura simplificată de închidere a    celor două rampe de gunoi - cea industrială, respectiv cea de deșeuri menajere - de la marginea orașului, după ce o analiză de mediu a arătat că acestea sunt în prezent inerte. Pe cele două rampe nu se mai depozitează deșeuri de 25 de ani, iar analizele de specialitate, efectuate de o firmă de profil, au relevat faptul că acestea nu mai prezintă un pericol pentru mediu.

Procedura simplificată aduce și economie la buget

Subiectul închiderii celor două rampe inerte de la marginea orașului subiectul a fost discutat de primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, și cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, care a fost în vizită la Brașov luni. „Am discutat (...) cu domnul ministru și cu ceilalți factori de decizie din minister despre închiderea simplificată a celor două depozite. La discuții a fost prezent și consultantul pe care îl avem în această problemă. (...) Urmează ca, la nivelul ministerului, în câteva săptămâni, să se ajungă la o soluție și, după aceea, să putem aplica formula închiderii simplificate (...). Toate studiile și bilanțurile de mediu pe care le-am făcut arată că lucrurile sunt în regulă. Diferența între ce este estimat ca și cost pentru lucrările necesare acum și închiderea preconizată inițial este de multe milioane de euro, iar dacă mergem pe procedura simplificată, vom transforma o suprafață foarte mare în zonă verde, cu activități de agrement, iar banii rămași îi putem folosi pentru alte lucruri necesare Brașovului”, a declarat George Scripcaru.

Parc și zonă de agrement

Primăria Brașov a demarat procedura pentru schimbarea încadrării din clasa B în clasa C, adică depozit inert, iar după închiderea simplificată a acelor două depozite, și-a propus să amenajeze zonă verde pe o suprafață de aproximativ 22 de hectare, în așa fel încât să poată fi utilizată ca parc și zonă de agrement. Cele două depozite de la Brașov figurează în anexa la Hotărârea de Guvern cu privire la închiderea depozitelor neconforme. La nivel național, în prezent, sunt 46 de astfel de depozite care sunt supuse unei proceduri de infringement în relația cu Comisia Europeană. Cele două depozite din Timiș Triaj au început să funcționeze la sfârșitul anilor 1940 și au fost utilizate pentru depozitarea deșeurilor industriale nepericuloase (nisip de turnătorie, zgură de oțelărie etc.) și deșeuri menajere. Activitatea de depozitare a încetat practic în anul 1992. Proprietarul terenului până în 1990 a fost statul Român, iar ulterior, abia în perioada 2014-2016, s-a reglementat situația juridică a terenului și s-a atestat apartenența la domeniul privat al Primăriei municipiului Brașov. „Potrivit Bilanțului de mediu pentru fiecare dintre cele două depozite, bazat pe prelevarea de probe de apă subterană (fântâni localnici și foraj de apă executate în acest scop), de apă de suprafață, de sol și de aer, indicatorii de calitate a mediului se află în limite normale, cu unele depășiri în indicii de calitate sol care nu ajung însă la valorile de alarmă, și doar în stratul superior”, se precizează în comunicatul citat, semnat de purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Focar de COVID 19 la Garda de Mediu Brașov

    Articolul urmïżœtor

    Tot în topul negru


    45 de cazuri noi de COVID 19 la Brașov

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 190 milisecunde, încărcat în milisecunde