O angajată de la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Brașov a fost depistată cu COVID-19 , iar în următoarea perioadă ea va sta acasă, pentru a se trata. Ea a refuzat internarea, pentru că, în urma deciziei CCR, are acest drept. Domnișoara a refuzat internarea și, pe semnătură, stă acasă. Biroul respectiv este închis, așteptăm o societate să facă dezinfecția, a declarat Șeful Gărzii de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv, citat de Agerpres. Alți cinci angajați de la Garda de Mediu au fost trimiși în izolare. Șeful Gărzii de Mediu, Mircea Paraschiv, a participat luni la toate evenimentele de pe agenda ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexa, care a venit la Brașov pentru a vizita Depozitul Ecologic de Deșeuri operat de Fin-Eco, dar și pentru întâlniri cu autoritățile locale și cu producătorii locali, cărora le-a prezentat Programul Produs în Arie Naturală Protejată.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!