Centrul de tromboliză din Brașov, premiat la nivel european
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
24.06.2020
Secția de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este prima din România care a primit Premiul de Diamant acordat de Societatea Europeană de Accident Vascular cerebral
Secția de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a primit Premiul de Diamant acordat de Societatea Europeană de Accident Vascular cerebral, pentru centrele care tratează această afecțiune. Secția spitalului brașovean este prima din România care primește această distincție.
Premiile ESO-Angels (European Stroke Organization Societatea Europeană de Accident Vascular cerebral) sunt concepute pentru a recunoaște și a onora echipele angajate în tratarea accidentului vascular cerebral, oferindu-se trei categorii de premii: Aur, Platinum și Diamant. Efortul colectiv al secțiilor Neurologie, Unității de Primiri Urgențe, Radiologie, Terapie Intensivă, Laborator clinic, medici și asistente, a fost răsplătit în acest an cu premiul Diamant, a anunțat condcuerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Unitatea medical brașoveană a fost inclusă în martie 2019 în programul național de tratament al accidentului vascular cerebral ischemic, sub coordonarea Conf. univ. Dr. Cristian Falup-Pecurariu, Șef Secție Clinică Neurologie. Cu această ocazie, locuitorii din Brașov dar și cei din județele limitrofe au primit acces, chiar în județul lor, de această metodă terapeutică.
Peste 100 de trombolize în primele trei luni ale acestui an
În 2019, un număr de 105 pacienți au beneficiat de tromboliză, Brașovul fiind al treilea centru de tromboliză de la nivel național, după numărul de pacienți care au beneficiat de această procedură în anul trecut. În acest an deja peste 100 de pacienți au fost trombolizați în cadrul spitalului brașovean, acesta fiind centrul cu cel mai mare număr de trombolize de la nivel național în primul trimestru din 2020. În ultimii ani s-au încercat diferite metode pentru a trata accidentul vascular cerebral ischemic, scopul fiind scăderea mortalității și a dizabilității produse de această afecțiune. În acest moment, cea mai eficientă metodă de tratament este tromboliza intravenoasă. Aceasta reprezintă introducerea intravenoasă a unei substanțe (activator tisular de plasminogen recombinant), având rolul de a dizolva cheagul de sânge de la nivelul creierului, restabilindu-se astfel fluxul sanguin către celulele cerebrale. Criteriul principal de eligibilitate al pacienților pentru efectuarea acestei proceduri este intervalul de timp de la debutul simptomatologiei până la injectarea tromboliticului, care trebuie să fie sub 4,5 ore, a explicat dr. Cristian Falup-Pecurariu.
Unul din 5 români care suferă un AVC moare în primele 30 de zile
În fiecare an, la nivel național, se produc peste 60.000 de accidente vasculare cerebrale, unul din 5 români care suferă un AVC moare în primele 30 de zile, iar unul din 3 rămâne imobilizat la pat. Accidentul vascular cerebral este o afecțiune în care scăderea sau absența fluxului de sânge către creier duce la moartea celulelor cerebrale. Există două tipuri principale de accident vascular cerebral, respectiv cel ischemic cauzat de lipsa fluxului de sânge, prin obstrucția unei artere de la nivel cerebral și cel hemoragic, cauzat de sângerarea produsă prin ruperea unui vas de sânge de la nivel cerebral. AVC se manifestă prin scăderea forței musculare paralizia unei părți a corpului, tulburări de vorbire, amorțeli la nivelul mâinilor sau picioarelor, asimetrie facială, tulburări de vedere și tulburări de echilibru. În fiecare an la nivel mondial aproximativ 14 milioane de persoane suferă un accident vascular cerebral. La nivel global peste 2.7 milioane de persoane mor din cauza unui accident vascular cerebral ischemic în fiecare an.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!