CJ anulează cursele operatorilor din zona metropolitană
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
24.06.2020
• Asigurarea transportului public de călători pentru aceste trasee intră în competența Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov și va fi asigurat de RATBV
Operatorii de transport care asigură serviciile pe o serie de linii aprobate până acum de Consiliul Județean Brașov nu vor mai putea circula. Administrația județeană va renunța la licențele transportatorilor care merg spre Sânpetru, Bod, Ghimbav, Codlea, Prejmer și Vama Buzului. Aceste trasee urmând să fie acoperite de Asociația de Transport Metropolitan, care are contract cu SC RATBV SA, aceeași care asigură și serrviciile în interiorul municipiului Brașov.
Operatorii vizați sunt cei care au curse paralele cu ale RATBV
Potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Județean Brașov privind actualizarea Programului Județean de Transport Public de Persoane prin curse regulate, vor fi desființate traseele așov –Sânpetru – Bod Sat; Brașov – Stupini – Bod Colonie; Brașov – Sânpetru; Brașov –Feldioara –Rotbav; Brașov – Prejmer-Lunca Câlnicului; Brașov – Prejmer; Brașov – Vama Buzăului; Brașov – Râșnov; Brașov – Codlea; Ghimbav – Brașov și Râșnov Gară – Poiana Brașov. Conform aceluiași document, anularea acestor curse vine după ce Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov a solicitat acest lucru, invocând faptul că „exercită competențe exclusive cu privire la acordarea licențelor de traseu operatorilor care prestează transport rutier de persoane cu autobuzul în aria teritorială de competență a unităților administrativ- teritoriale Bod, Sânpetru, Ghimbav, Feldioara, Prejmer, Vama Buzăului, Râșnov și Codlea”. După ce hotărârea de Consiliu Județean va fi aprobată în plen și va intra în vigoare, asigurarea transportului public de călători pentru aceste trasee intră în competența Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, operator contractat fiind același ca și pentru municipiul Brașov, respectiv RATBV.
Ordonanță cu măsuri noi, din luna mai
Acest proiect de hotărâre a fost elaborat după ce ce a fost aprobată Ordonanța nr. 70/14.05. 2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus, în care se arată că „transportul rutier județean de persoane prin curse regulate se desfășoară până la data de 31 decembrie 2021, în baza programelor de transport județene și a licențelor aflate în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 34/2020 privind respingerea OUG nr. 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane”. Reamintim că anul trecut, prin OUG nr. 51, operatorilor privați le-au fost prelungite licențele de transport pe traseele din interiorul județelor până în luna iunie a anului 2023. Anul acesta Parlamentul României abrogat respectiva ordonanță.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!