Contractul este estimat la aproape 3 milioane de lei fără TVA
Câștigătorul va avea la dispoziție 12 luni pentru a ridica grădinița
Primăria Brașov a lansat licitația privind construirea unei grădinițe în zona Tractorul-Coresi, pe str. Ioan Popasu, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020. Valoarea estimată a achiziției este de 2.975.126,24 lei + TVA, din care finanțare neramburasabilă de la Uniunea Europeană a cheltuielilor neeligibile este de 98%. Ofertele pot fi depuse până la data de 8 iulie, termenul de execuție pentru noua grădiniță din Tractorul fiind de 12 luni. Tractorul este o zonă în care sunt multe familii tinere, cu copii mici, iar construirea unor astfel de facilități pentru educație era o prioritate pentru noi. Mai greu a fost până când dezvoltatorii din zonă au înțeles că aceste unități de învățământ înseamnă creșterea calității vieții pentru cei care cumpără locuințele de la ei, iar primăria, ca să poată construi, are nevoie de teren. Trebuie să mulțumesc companiei care a înțeles acest lucru și ne-a pus la dispoziție acest teren, a declarat primarul George Scripcaru. În Municipiul Brașov funcționează 58 grădinițe de stat și 13 grădinițe particulare.
Grădinița va avea 90 de locuri
Clădirea va avea o suprafață construită de 279 mp și suprafața desfășurată de 763 mp, cu o capacitate de 90 de locuri pentru copii, având regim de înălțime demisol+parter+etaj1+etaj 2 retras. Infrastructura clădirii va fi realizată din fundații continue sub șiruri de stâlpi, fundarea realizându-se direct în stratul bun de fundare, iar suprastructura va fi din cadre spațiale de beton armat formate din grinzi, stâlpi și planșee din beton armat. În ceea ce privește lucrările de arhitectură, la exterior pereții vor fi finisați în tencuieli decorative într-o combinație de două culori, la interior se vor folosi vopsele lavabile și plăci ceramice pentru pereții spațiilor umede, iar pentru pardoseli parchet masiv și plăci ceramice pentru zonele umede. Tâmplăria va fi realizată din lemn masiv cu geam termoizolant, iar pentru ușile interioare se propune de asemenea tâmplărie din lemn.
Cinci săli de grupă și alte spații utile
Pentru spații interioare se propun 5 săli de clasă, o grupă multifuncțională, sală educatoare, sală de mese, bucătărie cu spații tehnice aferente, cabinet medical cu izolator precum și holuri cu vestiare. La subsol, vor funcționa o bucătărie cu spații de depozitare, recepție marfă, o spălătorie cu spații de depozitare lenjerie curată, materiale curățenie, spații tehnice, vestiare, holuri. Suprafața totală a subsolului este de 180 mp. La parter sunt prevăzute două săli de grupă, cabinet medic și izolator, vestiare copii, birouri administrație. Suprafață totală la parter va fi de 265 mp. La etajul 1 vor fi amenajate trei săli de grupă, două departamente de materiale didactice și educative, garderobă, două grupuri sanitare și oficiu. Suprafața totală a etajul 1 este de 258 mp. La etajul 2 va fi amenajată sala multifuncțională și o terasă circulară ca loc de joacă exterior. Suprafața totală a etajului 2 este de 65 mp. Încălzirea se va realiza printr-un un sistem cu pardoseala radiantă și radiatoare și ventiloconvertoare pentru compensarea necesarului de căldură. Pentru sala multifuncțională de la etajul 2 se prevede un sistem de ventilare și climatizare cu recuperare de căldură. De asemenea, se va instala un sistem pentru detecția și semnalizarea începuturilor de incendii în interiorul obiectivului, prin supravegherea tuturor spațiilor cu detectoare automate.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!