Artera va fi lărgită, pentru a face legătura cu viitorul Spital Regional ce ar urmna să fie construit în Bartolomeu Nord
Strada Institutului, care pornește de la intersecția cu linia ferată Brașov Sibiu până intersecția cu Varianța Ocolitoare a Municipiului Brașov va fi lărgită, pentru a fi astfel pregătită pentru a face legătura cu viitorul Spital Regional de la Bartolomeu Nord. Proeictul de lărgire a străzii de află deocamdată într-o fază încipientă, în care Municipalitatea a semnat contractul de realizare a Studiului de Fezailitate și a altor documentații aferente. Documentațiile vor fi realizate de PRINFO SRL, un consultant cu care Primăria a lucrat în trecut și pentru alte proeicte, cum este, de exemplu, cel al reabilitării pasajului de la Fartec, valoarea contracului fiind de 290.166 de lei cu TVA inclus. Prinfo va trebui să livreze documentațiile în termen de maxim șase luni, astfel încât spre finalul acestui an, Municipalitatea să aibă și o idee despre costurile acestei investiții.
Lățimea străzii va fi de 22 de metri
Strada Institutului deservește în acest moment Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), Institutul de Cercetări a Universității Transilvania, însă această arteră va deservi și Spitalul Cinic Regional Brașov. În prezent, strada, cu o lungime de 1,6 km, are câte o bandă pe sens, iar din caza stării destul de proaste a suprafeței carosabile, autovehiculele circulă cu o viteză destul de mică. În urma implementării acestui proiect, strada Institutului va avea patru benzi, câte două pe sens. Lățimea suprafeței carosabile va fi de 14 m (3,5 m fiecare bandă). De asemenea, se vor amenaja trotuare (cu lățimea de 1,5 m), piste pentru bicicliști (1,5 m), dar și o zonă verde cu lățimea de un metru, între suprafața carosabilă și trotuare. Lățimea totală a străzii va fi de 22 m.
Pasaj pentru ambulanțe
La intersecțiile dintre strada Institutului și Ocolitoarea Brașovului și strada Institutului și drumul de acces la CATTIA vor fi amenajate sensuri giratorii. De asemenea, la intersecția strada Institutului Calea Ferată Brașov Sibiu va fi amenajat un pasaj de acces, pentru care consultantul va trebui să analizeze două variante: fie construirea unui pasaj suprateran, peste calea ferată caz în care va trebui să ia în considerare și faptul că acest sector de cale ferată ar putea fi electrificat (face parte din viitoarea legătură feroviară Brașov-Aeroport), fie varianta unui pasaj subteran, pe sub calea ferată. Amenajarea unui pasaj rutier este necesară pentru a asigura circulația optimă a ambulanțelor.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!