Trei centre noi pentru copiii cu tulburări de comportament
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
28.05.2020
În același program, intitulat Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!, vor fi sprijiniți să se integraze în societate 30 de tineri care părăsesc centrele de plasament
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov va înființa trei centre noi, destinate copiilor cu tulburări de comportament, aflați în risc de separare de familie, precum și tinerilor care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție a copilului, la nivelul județului Brașov. Cele trei centre vor fi înființate la Brașov, Făgăraș și Rupea și vor avea, în total, un număr de 110 locuri pentru copii și familiile lor. Potrivit unui anunț al Consiliului Județean Brașov, va fi dezvoltat, de asemenea, și un program de identificare și monitorizare a acestor copii, dar și o campanie de conștientizare și sensibilizare a comunității cu privire la această categorie de beneficiari.
Centrele vor avea caracter regional
Activitățile derulate la Centrul de Zi din Brașov vor fi adresate copiilor cu tulburări de comportament, aflați în risc de separare de familiile lor, din Săcele, Tărlungeni, Hărman, Sânpetru, Cristian, Ghimbav și Budila, iar cele de la Centrul de Zi din Făgăraș, copiilor din Șercaia, Victoria, Viștea, Beclean, Voila, Șoarș, Cincu și Sâmbăta. Copiii cu tulburări de comportament din Dacia, Homorod, Ungra, Racoș, Cața și Bunești vor fi consiliați și sprijiniți în cadrul Centrului de Zi Rupea. În același timp, proiectul prevede dezvoltarea unui program de asistență și sprijin pentru tinerii din instituțiile de tip rezidențial. Astfel, un număr de minimum 30 de tineri din centrele de plasament care părăsesc sistemul rezidențial urmează să fie pregătiți pentru o viață independentă. Pentru fiecare dintre ei vor fi identificate cel puțin un curs de calificare/un program de consiliere/un program de pregătire pentru susținerea examenelor de absolvire, astfel încât aceștia să aibă șansa de a se putea integra în societate după încetarea măsurii de protecție într-un centru rezidențial.
Investiție de peste 5 milioane de lei, din fonduri europene
Proiectul, intitulat Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!, este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa prioritară 4 - Incluziunea socială și combaterea sărăciei. Investiția pentru înființarea celor trei centre de zi și pentru programul de monitorizare și sprijin ajunge la 5.821.420,12 lei (din care 4.948.207,11 lei contribuția financiară din partea Uniunii Europene, 756.784,54 lei buget national și 116.428,47 lei contribuție proprie a beneficiarului). Perioada de implementare de 36 de luni, între 14 mai 2020 și 13 mai 2023.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!