În maxim o lună, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov va avea la dispoziție autospeciala necesară atât la preluarea în siguranță a pacienților cu infecții COVID-19, cât și la transportul altor tipuri de pacienți înalt contagioși
În maxim o lună, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov va avea la dispoziție o autospecială multirol, care poate fi folosită atât la preluarea în siguranță a pacienților cu infecții COVID-19, cât și la alte titpuri de accidente chimice sau auto, cu victime multiple. Autospeciala va fi furnizată de Dentamed Cluj, singura companie care a depus o ofertă la procedura de achiziție lansată de Municipalitate, iar fondurile necesare vor fi puse la dispoziție de la bugetul local, după ce Consiliul Locala aprobat luna trecută un proiect de hotărâre în acest sens, prin care a alocat suma de 792.319,38 lei.
Până acum, ISU Brașov apela la colegii de la Covasna
Fiind vorba de un echipament complex, autospeciala va putea fi utilizată atât în perioada aceasta, pentru intervenții la pacienți suspecți de coronavirus, cât și în alte situații de urgență. Acest echipament va fi proprietatea municipiului Brașov și va fi dat în folosință Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, spune primarul George Scripcaru. Inspectoratului pentru Situații de Urgență îi lipsea un altfel de echipament, de fiecare dată când aveau o intervenție complexă ce necesita o autospecială multirol, pompierii brașoveni apelând la colegii lor de la ISU Covasna. Noi am avea nevoie de o autospecială de transport personal și victime multiple, având în vedere și situația dată de Covid, și nu numai - pentru că am mai trecut și printr-o situație de amenințare cu Ebola. Este o mașină extraordinară, ținând cont că se poate transforma într-o autospecială de transport pacienți înalt contagioși. Ambulanța are capacitatea de a crea presiune negativă la interior și astfel împiedică propagarea agentului patogen spre exterior. În plus, această mașină are și un sistem de filtre HEPA foarte performant. Mașina poate evacua până la șase victime în același timp, dintre care patru pe targă. În plus, din dotarea ei fac parte și patru izolete, foarte necesare în acest moment. Având în vedere că avem foarte multe misiuni în județ și municipiu, majoritatea pacienților sunt internați în spitale din municipiul Brașov, iar ambulanțele nu oferă aceste condiții de transport eficient și o siguranță ridicată, o astfel de autospecială este foarte importantă pentru noi. Acum nu avem o astfel de autospecială și trebuie să cerem sprijinul colegilor de la Covasna, dar trebuie subliniat că nu este utilă numai în cazuri de intervenție COVID, ci și la multe accidente unde sunt victime multiple care pot fi evacuate deodată, în condiții foarte bune , preciza în urmă cu o lună inspectorul șef al ISU Brașov, lt. col. Lucian Dumitru Marciu, invitat on-line la ședința Consiliului Local în care s-a aprobat această investiție.
Autoutilitara va avea toate dotările 4x4
Autospeciala multirol va veni echipată cu un dispozitiv care produce presiune negativă și un sistem puternic de filtre HEPA, astfel încât tot ce se regăseșe în interior, ca agenti contaminanti, rămâne acolo. De asemenea, pereții din aluminiu vor permite o decontaminare rapidă, cu orice tip de substanță. Autoutilitara vine la pachet, printre altele cu patru izolete și patruventilatoare, ceea ce face din ea o soluție foarte buna pentru intervențiile la infecțiile cu virus înalt contagioși. Din punct de vedere al intervențiilor cu victime multiple, autoutilitara poate transporta 8 salvatori până la locul intervenției. De acolo, poate evacua șase victime, dintre care patru pe tărgi și două pe scaune. Vehiculul vine și cu utilități off-road superioare, datorită tracțiunii integrate. Autospeciala va fi echipată cu cel puțin cu un dispozitiv de blocaj al diferențialului sau cu un sistem mecanic sau electronic care asigura un efect similar. Ea va dispune de sistem anti-blocare la frânare al roților și sisteme de asistență la pornirea în rampă și la coborârea pantelor, se arată într-o prezentare a Primăriei Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!