Trei focare de hepatită A, în evoluție, în județul Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
20.11.2019
Cel mai vechi focar izbucnit în acest an este la Teliu, iar cel mai recent, pe str. Carierei din Brașov
Autoritățile recomandă populației din zona focarelor să se vaccineze împotriva virusului
În județul Brașov există în continuare trei focare de infecție cu hepatita A, în evoluție, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Brașov încearcă, în acest context, să mobilizeze cât mai multe persoane, mai ales din zonele afectate, să se vaccineze împotriva virusului de tip A. Cele trei focare din județul Brașov sunt doar câteva din cele care anul acesta au apărut la nivel național. Potrivit purtătorului de cuvântal DSP Brașov, Anca Bâțiu, Boala mâinilor murdare a fost semnalată în acest an în 82 de focare din țară, până acum fiind închise doar 32.
58 de cazuri de îmbolnăviri la Teliu, 209 la Zizin, 22 la Brașov
Primul focar din județul Brașov a apărut în acest an la Teliu, unde primele cazuri au fost semnalate în luna aprilie. De atunci, au fost înregistrate 58 de cazuri de îmbolnăviri de Hepatita A, la pacienți cu vârste între 1 și 16 ani. Cele mai recente cazuri la Teliu au fost înregistrate chiar săptămâna trecută, pe 15 noiembrie, doi copii din comună fiind acum internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioae din Brașov. Un al doilea focar a apărut în luna iunie la Zizin - comuna Tărlungeni, până acum fiind înregistrate 29 de cazuri la pacienți cu vârste între trei și 19 ani. Luna trecută a apărut și un al treilea focar în muncipiul Brașov. Reprezentanții DSP spun că este vorba despre un focar de comunitate, deși s-a vorbit că ar fi fost vorba despre unul la Școala Gimnazială nr. 12. Vorbim despre un focar de comunitate pe strada Carierei, dată fiind legătura de cauzalitate, și anume că acei copii care au fost infectați trăiesc în familii vecine, la ceeași adresă, nu neapărat că frecventează aceeași școală, a precizat reprezentanta DSP Brașov. De altfel, din cele 22 de cazuri semnalate la focarul de pe strada Carierei din Brașov, doar 10 sunt elevi la Școala Gimnazială nr. 12.
La Teliu, 80 de doze de vaccin care pot fi folosite oricând
Pentru a limita pe cât posibil extinderea focarelor, DSP încearcă să mobilizeze un număr cât mai mare de persoane să se vaccineze împotriva virusului hepatitei A, mai ales în zonele unde au fost declarate aceste focare. De altfel, a și început o amplă acțiune de vaccinare în aceste zone, a contacților direcți. Pe strada Carierei, împreună cu Primăria Brașov, a fost organizat un cabinet medical, după cum a precizat prefectul județului Marian Rasaliu. Astfel, din cele 46 de vaccinări care au fost făcute la cei care locuiesc la adresa cu focarul, 19 au fost făcute la acest cabinet, iar restul, la cabinete de medicină de familie. La Teliu, de asemenea s-au făcut 106 vaccinări, însă reprezentanții DSP spun că în această comună, unde focarul este încă în evoluție, la cabinetul medicului de familie mai există încă 80 de vaccinuri, semn că este nevoie de o mobilizare mai bună a populației. Vaccinarea nu este obligatorie în România, dar este foarte important să ne vaccinăm, mai ales în zona focarelor și asta am și făcut în ultima perioadă. Având în vedere însă că la Teliu, de exemplu, mai sunt încă 80 de doze distribuite la medicii de familie, este nevoie să mobilizăm mai vine pe oameni, să vină și să se vaccineze, a declarat Anca Bâțiu.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!