Prima deszăpezire cu 9 utilaje și sare ale DRDP Brașov
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
01.11.2019
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a intervenit, în cursul nopții de miercuri spre joi, cu utilajele proprii, pentru deszăpezirea mai multor tronsoane de drumuri naționale din județele Sibiu, Brașov și Harghita, pe Transfăgărășan acțiunea de curățare a zăpezii continuând și în cursul dimineții de joi, scrie Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes, în urma ninsorilor care au început să cadă, de miercuri, la ora 17,00 și până joi dimineața, la ora 6,00, s-a intervenit cu nouă utilaje și s-au răspândit 106 tone de sare pe DN 11B, DN 12, DN 12A, DN 12C, DN 13A, DN 13B, DN 13C, DN 15 în județul Harghita.
De asemenea, s-a intervenit la Predeal, în județul Brașov. Pe DN 7 C Transfăgărășan, la Bâlea Lac operațiunea de deszăpezire continuă joi dimineața, a precizat sursa citată. Totodată, în urma lapoviței și ninsorii căzute în noaptea de miercuri spre joi, un utilaj deszăpezire a intervenit în stațiunea Poiana Brașov, care a împrăștiat circa 5 metri cubi de material antiderapant. Conform reprezentanților Primăriei Brașov, în oraș nu a fost nevoie de intervenția utilajelor de deszăpezire.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!