Restricții de circulație pe str. Spătar Milescu și Warthe
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
09.10.2019
În următoarele zile, pe strada Warthe și în continuare pe strada Spătar Milescu accesul auto va fi restricționat între orele 9.00 și 17.00, din cauza lucrărilor de consolidare a zidului de sprijin al străzii Warthe, la intersecția cu Calea Poienii. Astăzi, proiectantul va face o nouă analiză în teren pentru a decide cât vor dura restricțiile.
Lucrările au început de luni
Consolidarea zidului a început încă de luni, iar ieri, muncitorii au desființat parapetul pietonal, pentru a putea fora și monta de piloții de susținere și pentru a pune în siguranță malul. Zidul de sprijin de la intersecția Căii Poienii cu strada Spătar Milescu a fost construit în anii 70, iar expertiza realizată îanintea începerii lucrărilor a arătat că există un risc ridicatc de prăbușire. Lucrarea de consolidare este mai complicată decât părea inițial, deoarece zidul a fost construit doar din bolovani, fără perete dublu, iar normele actuale impun măsuri de siguranță suplimentare, spun reprezentanții Municipalității, după ce au discutat cu proiectantul.
Consolidarea ar trebui să fie gata în 20 de zile
Intervențiile presupun dezafectarea parapetului pietonal existent, executarea de micropiloți autoforanți și ancore autoforante injectate în partea superioară a zidului, demolarea părții superiore a zidului, crearea unei grinză din beton armat la partea superioară a zidului, executarea de drenuri forate și decolmatarea barbacanelor și reparații ale zidului propriu-zis pe cel puțin 50% din suprafață. Durata estimată a lucrărilor este de 20 de zile, dar depinde și de condițiile meteo. Lucrarea face parte dintr-un pachet de consolidare a două ziduri de sprijin de pe Calea Poienii, executate de firma Geosond SA. Cel de-al doilea zid este cel de pe strada Crișan - intersecție cu Calea Poienii, unde lucrările prevăzute sunt asemănătoare celor de la strada Warthe - Spătar Milescu. Durata estimată a lucrărilor, la cel de-al doilea zid, este de 90 de zile, dar depinde, de asemenea, și de condițiile meteo. În funcție de derularea lucrărilor, se vor introduce și restricționări de trafic pe anumite porțiuni. Primăria dorește să consolideze și un alt treilea zid, din Poiana Brașov (zona hotel Alpin, spre Râșnov), unde în prezent se lucrează la proiectare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!