Promisiuni parțiale de asfalt pe ciotul lui Cuc de autostradă
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
09.10.2019
În acest an ar putea fi turnat primul strat de asfalt pe o porțiune a ciotului de autostradă, a declarat directorul Direcției Reguionale Drumuri și Poduri Brașov, Horia Stancu. Acesta spune că în prezent, segmentul de autostradă cuprins între Cristian și Râșnov, bucată de drum a cărui construcție a fost lansată în luna mai este la 8,07% din proiect realizat, iar acum, pe unele zone deja se lucrează la fundația viitoarei căi de acces. În următoarea perioadă se va trece și la o nouă etapă de exproprieri, după ce Guvernul României a aprobat acordarea sumei de 5,6 milioane lei cu acest scop, pentru un număr de 642 de proprietari care au terenuri pe amplasamentul unde trece autostrada. Acum însă, se mai lucrează la relocarea unei țevi de gaz aflate pe zona viitorului pasaj din autostradă ce va trece peste DN73A, în Râșnov. Pentru relocarea acestei conducte aveam nevoie de acordul a 14 proprietari de terenuri, dar l-am obținu numai de la 13. Cel de-al 14-lea nu a fot de acord, motiv pentru care a fost nevoie de modificarea traseului acestei conducte. Această situație a întârziat lucrările la pasaj, pentru că a fost nevoie de noi demersuri pentru noul traseu al conductei, a explicat directorul DRDP Brașov, Horia Stancu. Ciotul de autostradă Cristian Râșnov face parte din Locul 5 al Autostrăzii Brașov Comarnic, având o lungime de 6,3 kilometri + 3,7 kilometri de drum național cu patru benzi și separatoare de sens. Lucrările la acest șantier au început la finalul lunii mai. Lucrările sunt executate de Asocierea SC Alpenside SRL - SC Specialist Consulting SRL, în baza unui contract în valoare de 118, 019 milioane lei, fără TVA, semnat încă din octombrie 2017. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în aprilie 2018, și ar trebui să fie gata în noiembrie 2020.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!