Un schelet aproape complet de mastodont, vechi de milioane de ani, va putea fi văzut la Dino Parc din Rîșnov, începînd cu 1 iunie. Scheletul a fost descoperit în anul 2008, în urma unor săpături întîmplătoare la cariera de la Racoșul de Sus și a stat pînă acum depozitat într-un beci al Muzeului de la Baraolt. Mastodontul are șapte metri lungime și 3,5 metri înălțime și, potrivit specialiștilor, el aparține speciei Anancus Arvernensis, un strămoș al mamutului, care a trăit în urmă cu aproximativ trei milioane de ani în această zonă. Exemplarul descoperit la Racoșul de Sus este aproape intact, 85% din schelet fiind la muzeul din Baraolt. De altfel, specialiștii spun că acest schelet de Anancus Arvernensis, cu o formă asemănătoare elefanților, este cel mai complet din cîte au fost descoperite pînă acum, ceea ce face acest exemplar cu atît mai valoros.
Exemplarul va putea fi văzut la Rîșnov, la Dino Parc, începînd cu 1 iunie, ca o surpriză pentru cei mici. El va veni doar cu împrumut la Dino Parc în Rîșnov, administratorii dorind să îl țină un an. Acum, la Baraolt scheletul este văzut anual de 300 de persoane, însă la Dino Parc va fi văzut de 300.000 de oameni. Este o piesă științifică de o valoare extraordinară, a declarat Adrian Apostu, managerul parcului de la Rîșnov. Tot la 1 iunie, vizitatorii parcului vor avea parte și de o reconstituire virtuală a acestui strămoș al mamutului, într-o proiecție animată, de șapte minute, care va rula la Dino Parc. Se va porni de la oasele existente, după care vor fi adăugate cele care lipsesc. Scheletul se va ridica în picioare, animalul va fi reconstituit complet, se va mișca, iar în spatele lui va fi adăugat mediul natural în care acesta a trăit, a explicat managerul Parcului cu dinozauri de la Rîșnov. Chiar dacă după împrumutul la Rîșnov, scheletul mastodontului se va întoarce la Baraolt, reconstituirea virtuală va rămîne în continuare la Dino Parc, spune administratorul.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!