Bonificația pentru plata în avans a impozitelor se acordă pînă la 30 iunie
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
29.03.2016
Brașovenii au la dispoziție încă trei luni pentru a-și plăti taxele și impozitele la bugetul local beneficiind de facilitatea fiscală de cinci procente acordată prin Hotărîrea Consiliului Local. De asemenea, tot pînă la sfîrșitul lunii iunie se poate plăti și prima tranșă din taxele și impozitele locale - pe clădiri, terenuri sau mașini, în cazul cetățenilor care aleg să plătească în două rate aceste dări.
Inițial, cetățenii ar fi trebuit să plătească o primă tranșă a impozitelor pe proprietate pînă la 31 martie. Ei puteau beneficia de bonificația fiscală de 5 la sută, dacă pînă la data menționată ar fi plătit integral. Totuși, în condițiile în care s-au produs unele modificări în Codul Fiscal, iar normele de aplicare ale acestora au fost aprobate tîrziu, s-a decis prelungirea termenului pînă la care cetățenii pot plăti prima rată fără a fi penalizați, sau integral, beneficiind de bonificația de 5 la sută.
Guvernul a decis săptămîna trecută să prelungească cu încă două luni, de la 31 martie la 31 mai 2016, termenul pînă la care persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă sau nerezidențială pot depune declarația privind destinația clădirii. Tot pînă la 31 mai, persoanele juridice au termen să depună declarația privind clădirile deținute, destinația acestora și valoarea impozabilă.
O altă noutate fiscală vizează prelungirea, tot cu două luni, de la 31 martie la 31 mai, a termenului pînă la care persoanele fizice și juridice care dețin mijloace de transport radiate din circulație anul trecut au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităților locale.
Reamintim că impozitele și taxele locale se vor putea plăti în rate semestriale, cu termene de achitare la 30 iunie, respectiv 30 septembrie. După această dată vor fi aplicate majorări, în caz de întîrziere, stabilite la 1% din impozit pentru fiecare lună sau fracțiune de lună.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!