Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment

La adăpost


Ursoaica hoinară din Ploiești a ajuns la rezervația din Zărnești

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Foto: Asociația Milioane de Prieteni
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Grădinaru, 12.02.2016
• Ursoaica ar fi ajuns la Ploiești cu marfarul și a fost văzută hoinărind prin oraș în Ajunul Crăciunului
• După ce a fost capturată a fost ținută pînă acum într-o cușcă de aproximativ 50 de metri pătrați, din interiorul Grădinii Zoologice Bucov
O ursoaică în vîrstă de doi ani, care în ajunul Crăciunului a fost văzută hoinărind pe străzile din centrul Ploieștiului, a fost adusă, ieri, la Rezervația de urși de la Zărnești.
Ursoaica a fost observată pentru prima dată în 24 decembrie, în zona Gării de Nord din Ploiești, de către un angajat CFR, care a sunat imediat la numărul de urgență 112. Reprezentanții Jandarmeriei, Poliției și ai Grădinii Zoologice Bucov au încercat timp de două ore să o captureze, însă ursoaica a scăpat și a umblat hai-hui pe străzile orașului, au povestit ieri reprezentanții Asociației pentru Protecția Animalelor „Milioane de Prieteni“ din Brașov.

A călătorit cu marfarul

Nu se știe foarte exact cum a ajuns ursoaica la Ploiești, prima ipoteză fiind aceea că animalul a călătorit cu un marfar. „Animalul a fost tranchilizat, capturat și ținut pînă acum într-o cușcă de aproximativ 50 de metri pătrați, din interiorul Grădinii Zoologice. Pentru că prima dată a fost văzută în apropierea gării și nu are microcip, autoritățile cred că ursoaica ar fi plecat din zona de munte cu un tren de marfă și a coborît la ei în municipiu. Nu exclud însă nici posibilitatea ca animalul să fi coborît în oraș din pădurile din Blejoi. Indiferent de unde provine, pentru ursoaică, sosirea la rezervația de la Zărnești reprezintă șansa pentru o viață normală, avînd la dispoziție o pădure de goruni întinsă pe zeci de hectare, spațiu pe care să-l împartă cu ceilalți 82 de urși pe care îi găzduim“, a spus Paula Ciotloș, reprezentanta Asociației „Milioane de Prieteni“.
Ursoaica a fost adusă la Zărnești de reprezentanții Grădinii Zoo Bucov. La rezervație a fost microcipată, vaccinată și deparazitată și în următoarea lună va rămîne în zona de carantină (training area), unde se va obișnui cu urșii aflați dicolo de garduri, în țarcurile mari.

Zece ani dedicați urșilor bruni

Sanctuarul de urși de la Zărnești, care a fost înființat în urmă cu zece ani, se întinde pe o suprafață de 70 de hectare și mai poate găzdui încă aproximativ 20 de animale. Rezervația de urși „Libearty“ adăpostește în prezent 83 de urși aduși din captivitate, care erau ținuți în condiții improprii la restaurante, benzinării, hoteluri sau chiar mănăstiri.
Rezervația este unică în țară, fiind singura rezervație naturală pentru urșii captivi din România. Aceasta a fost deschisă în 2006, însă inuagurarea oficială a fost făcută în anul 2008 de Asociația „Milioane de Prieteni“ și Asociația Mondială pentru Protecția Animalelor (WSPA). Parcul se află în orașul Zărnești, și are o suprafață de 70 de hectare de pășune și teren împădurit, înconjurat cu 1.500 de metri de gard și 15 kilometri de sîrmă racordată la o tensiune de 8.000 de volți. Investiția este rezultatul unui parteneriat între Primăria Zărnești, Asociația „Milioane de Prieteni“ și Asociația Mondială pentru Protecția Animalelor, aceasta din urmă contribuind cu 1,5 milioane de euro la realizarea parcului. Banii necesari pentru înființarea rezervației au fost obținuți prin donații ale iubitorilor de animale din întreaga lume, prin WSPA. Parcul poate adăposti o sută de urși. Includerea urșilor în Rezervația „Libearty“ se face după reguli sanitar-veternare stricte. Orice urs adus în rezervație este ținut un timp în carantină. Apoi, una dintre primele operațiuni este microciparea, pentru a putea fi urmăriți, după care urmează sterilizarea.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Un jandarm român instruiește polițiști ucraineni

    Articolul urmïżœtor

    La standarde europene


    Spitalul Județean are nevoie de investiții de 80 de milioane de lei

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 427 milisecunde, încărcat în milisecunde

    Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

    Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0