Un ofițer din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi
Ochiuri al Jandarmeriei Române a condus un curs de instruire în domeniul ordinii publice, susținut de reprezentanții a patru state membre EUROGENDFOR (România, Spania, Franța și Portugalia). La cursul care a durat aproximativ o lună au participat peste 200 de polițiști ucraineni și s-a desfășurat la initiațiva Uniunii Europene, care a solicitat sprijinul EUROGENDFOR, pentru stabilirea unor bune practici în domeniul ordinii publice.
Jandarmul român, maiorul Alexandru Constantin, este șeful Catedrei de Intervenție Profesională din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.
La ceremonia de încheiere a stagiului au participat numeroase oficialități, printre care Kenneth Deane, șeful Operațiunilor Civile din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, Philippe Rio, comandantul Forței de Jandarmerie Europene, precum și Alain Scolan, șeful departamentului Strategic al Misiunii UE de Asistență în Ucraina.
EUROGENDFOR esteun instrument polițienesc integrat condus de un Comitet Interministerial de Nivel Înalt, destinat îndeplinirii misiunilor de poliție din diferite teatre de operații, inclusiv misiuni de stabilizare, în sprijinul Uniunii Europene, Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Organizației Națiunilor Unite (ONU), Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) sau altor posibile coaliții ad-hoc. În anul 2015, România, prin intermediul Jandarmeriei Române, a deținut Președinția EUROGENDFOR. În prezent, EUROGENDFOR are șapte state membre: Franța, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România și Polonia, un stat partener, Lituania și un membru observator, Turcia.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!