Drumul din Rîșnov spre Valea Glăjăriei va fi gata la vară
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
12.01.2016
Cea de a doua partea a drumului județean care leagă orașul Rîșnov de Valea Glăjăriei și Cabana Diham va fi modernizată în acest an, după ce anul trecut s-au făcut lucrările pe prima jumătate, pe partea care ajunge pînă la cabană. Drumul are în total zece kilometri și face legătura cu un drum forestier care merge pînă la cabana Diham. Artera DJ 101 a devenit una de interes pentru turiști, fiind intens circulată de vehicule, mai ales de cînd în zonă s-au deschis mai multe pensiuni. Primul tronson al drumului a fost amenajat în 2015, printr-o investiție care a costat două milioane de lei (sumă ce include și TVA). Lucările au fost suportate financiar atît de primăria Rîșnov, cît și de Consiliul Județean Brașov, care au intrat în parteneriat pentru acest proiect, de la bugetul județului fiind alocată suma e 640.000 de lei. Partea a doua, care măsoară cinci kilometri, ar trebui să fie gata în următoarele patru luni. Lucrările vor fi realizare de către o firmă din Ghimbav, care a cîștigat licitația organizată de primăria Rîșnov, pentru acest contract. Inițial, procedura de achiziție a pornit de la suma de 5,8 milioane lei fără TVA, însă în urma licitației și a competiției între ofertanți, contractul a fost atribuit firmei RS Activ SRL din Ghimbav, care a venit cu o ofertă de 3,24 milioane lei, fără TVA pentru modernizarea celui de al doilea tronson din drum.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!