Mai mulți copii și tineri cu sindromul Down se vor întrece azi în competiții special organizate pentru ei în cadrul unei noi ediții a evenimentului organizat de Fundația Special Olympics România. Întrecere, care va consta într-o demonstrație de gimnastică unificată destinată copiilor și tinerilor cu Sindrom Down, va avea loc la sala de sport al Facultății de Educației Fizică și Sporturi Montane, de pe Colina Universității, la start înscriindu-se fete și băieți, cu sau fără abilități intelectuale, de la organizații, școli și asociații din Brașov, printe care Copiii de Cristal, Colegiul Național Unirea și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Comptetiția face parte din proiectul Dezvoltarea de abilități motorii la persoanele cu Sindrom Down - etapă esențială spre o viață independentă, derulat de Fundația Special Olmpics România. Proiectul își propune să creeze și să aplice un program de inițiere motrică timpurie în cadrul unui grup, pentru copiii cu sindrom Down și să crească gradul de interacțiune socială a acestora, prin intermediul unui sistem de antrenamente și competiții sportive unificate, la care să participe atît tineri cu Sindrom Down cît și tineri fără. Astfel, Fundația Special Olympics România organizează demonstrații și antrenamente cu exerciții specifice pentru 150 de copii cu Sindrom Down, cu vîrste între 2 și 8 ani, antrebnamente și competiții de gimnastică unificată pentru 175 de beneficiari cu Sindrom Down și încă 175 de beneficiari fără dizabilități. La acestea se adaugă training-uri pentru specialiști care lucrează cu aceste grupuri. Astfel de antrenamente au loc în mai multe orașe ale României, pe lîngă Brașov, în proiect fiind incluse și București, Cluj, Craiova, Iași, și Tîrgoviște.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!