Romer Ambrus Sandor Mihaly (foto) a fost revocat din funcția de subprefect al județului Brașov. Hotărîrea de Guvern privind încetarea exercitării mandatului de subprefect a fost publicat în Monitorul Oficial de ieri, intrînd astfel în vigoare. Avînd în vedere însă că prefectul Mihai Mohaci este în concediu de odihnă pînă luni, Romer Ambrus Sandor Mihaly va mai reprezenta Prefectura la evenimentele programate în această săptămînă, fără a avea însă drept de semnătură pe vreun document oficial. Fostul subprefect spune că nu este luat prin surprindere de această hotărîre, avînd în vedere că în ultimii doi ani a tot fost plimbat de la AJOFM la Prefectură și înapoi. Deja m-am obișnuit cu astfel de decizii, pentru că nu este prima oară cînd mi se întîmplă, a comentat el. Romer Ambrus a îndeplinit funcția de prefect al județului Brașov pentru o scurtă perioadă de șase săptămîni în 2012 apoi a revenit la AJOFM. A trecut apoi în funcția de subprefect pentru a reveni prefect, cînd a făcut rocada cu Mihai Mohaci.
Acum, Romer Ambrus Sandor Mihaly, care a fost susținut de UDMR la accederea în Instituția Prefectului, se va întoarce pe vechiul său post de funcționar public, la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Brașov (AJOFM), ca director adjunct. Deși au existat surse care au dat ca sigură înlocuirea lui Romer Ambrus Sandor Mihaly cu Adrian Macarie, venit la UNPR de la PRM, sau cu Mihai Bîrsan (UNPR, fost PNL), liderul UNPR Brașov, Sebastian Grapă, a infirmat zvonurile și spune că încă se poartă discuții. Grapă a pus încetarea mandatului lui Romer Ambrus Sandor Mihaly pe seama faptului că UDMR, partidul care l-a susținut, a ales să treacă în opoziție.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!