Primăria orașului Predeal caută surse de finanțate pentru extinderea domeniului schiabil și pentru îmbogățirea lui cu o pîrtie de săniuș de agrement. Primarul Liviu Cocoș a declarat ieri că pe programele europene de finanțare din perioada 2014 - 2020, specialiștii din primărie caută o axă care poate oferi finanțare unui proiect pentru construirea unei instalații noi de transport pe cablu dar și a unor pîrtii care să extindă cu zece kilometri domeniul schiabil pe care Predealul îl are în prezent. Ne dorim o instalație de transport pe cablu care să fie în proprietatea noastră, pentru că cea existentă aparține unui operator privat, iar colaborarea noastră este destul de dificilă, a declarat primarul orașului Predeal, Liviu Cocoș. Pe de altă parte, în așteptarea investițiilor pe domeniul schiabil, Predealul își amenajează străzile. Într-o primă etapă a fost bugetată modernizarea a 31 de străzi din stațiune, care au împreună zece kilometri. Pînă în prezent au fost finalizate 11 dintre acestea, iar patru sînt încă în lucru. Într-o a doua etapă, în modernizare vor intra alte 42 de străzi, pentru care acum se face studiul de fezabilitate. Mai rămîn apoi 15 - 16 kilometri de străzi care mai trebuie refăcute, iar dacă nu vom mai avea opțiunea de a apela la Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), ne gîndim și la o aplicație pe noua sesiune a programul Operațional Regional, a declarat Liviu Cocoș.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!