Trei firme sînt interesate de lucrările la aeroport
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
01.09.2015
Reprezentanții Consiliului Județean spun însă că la continuarea lucrărilor se pot gîndi numai după rezolvarea problemei proprietății asupra terenului pe care se construiește obiectivul
Trei firme s-au arătat interesate de contractul pentru executarea suprafețelor de rulare și a canalizării de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Reprezentanții Consiliului Județean spun însă că la continuarea lucrărilor se pot gîndi numai după rezolvarea problemei proprietății asupra terenului pe care se construiește obiectivul. Potrivit vicepreședintelui CJ, Claudiu Coman, proiectul de lege care reglementează situația va intra în Senat imediat după vacanța parlamentară, iar cel mai curînd legea ar putea fi promulgată în octombrie. Există la Senat un proiect de hotărîre nou, pentru alocarea celor 200 de hectare de teren necesare aeroportului. Dacă propunerea inițială, pentru prelungirea termenului nu a trecut, avînd în vedere că nu se poate prelungi ceva ce deja expirase, noi avem acum altă inițiativă. Susținem termenul de zece ani, în care terenul să fie dat Consiliului Județean pentru această investiție, a declarat Claudiu Coman.
Pentru ca problema terenului să se rezolve în octombrie există o condiție: proiectul de lege propus trebuie să intre în dezbatere chiar de săptămîna viitoare. Liderul CJ are însă îndoielile sale că acest termen poate fi atins, pentru că trăim în România, iar asta ne ocupă tot timpul. Ce se știe sigur, este că CJ va apela la parlamentarii de Brașov pentru a susține trecerea rapidă prin Senat și Camera Deputaților a proiectului de lege.
Imediat după promulgarea legii, CJ ar urma să lanseze procedura de achiziție pentru execuția suprafețelor de mișcare. Avem totul pregătit pentru procedura aferentă canalizării pistei și pentru executarea suprafețelor de rulare. O dată executate, acestea vor intra în proprietatea statului. În faza a doua va fi lansată licitația publică internațională pentru restul investiției și pentru operare, a mai spus vicepreședintele CJ Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!