6,4 milioane de lei vor fi investite în repararea unor drumuri din județul Brașov, în urma unei rectificări bugetare aprobate ieri de Consiliul Județean. Banii vin de la bugetul de stat, fiind repartizați Brașovului din cote defalcate din TVA. Pentru drumurile județene am repartizat 4,2 milioane de lei, iar pentru cele comunale, suma repartizată se ridică la 2,2 milioane de lei. Am avut în vedere proiectele aflate în derulare, dar am alocat sume și pentru elaborarea unor documentații tehnice, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Veștea. Suma de 6,4 milioane lei primită de Brașov din cotele defalcate din TVA este, din nou, sub media altor județe. La nivelul țării, alocarea maximă a fost de 8,68 milioane lei, Brașovul a primit 6,44 milioane lei. Alocările s-au făcut ținîndu-se cont și de contribuție, iar din acest punct de vedere Brașovul va fi mereu defavorizat, a spus, la rîndul său, vicepreședintele Claudiu Coman. Pe de altă parte, în următoarea perioadă și primăriile vor primi bani pentru a-și finanța proiectele pe fonduri europene aflate acum în derulare. 2015 este an final în ceea ce privește implementarea investițiilor pentru care s-a obținut finanțare europeană în ciclul bugetar european 2007-2013. Pentru ca primăriile să nu aibă probleme din acest punct de vedere, a fost alocată suma de 6,8 milioane de lei pentru asigurarea cofinanțărilor. Vor beneficia de acești bani opt orașe și 14 comune, cele mai multe dintre investiții fiind implementate prin Programul Operațional Regional, a declarat Mihail Veștea.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!