A uitat drumul spre casă și a ajuns la Protecția Copilului
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Grădinaru,
30.07.2015
Un băiețel de 10 ani din Hărman a ajuns în atenția Poliției și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov după ce a plecat la joacă și a uitat drumul spre casă. Micuțul a plecat sîmbătă de acasă, iar a doua zi bunicii lui au anunțat Poliția din Hărman despre dispariția lui. Copilul a fost văzut hoinărind singur prin Gara Brașov, luni noaptea, în jurul orei 03.00, și a atras imediat atenția polițiștilor. Băiatul, care are probleme de memorie și de orientare, știa cum se numește însă nu știa să explice și unde stă. Vlăduț B. locuiește la bunicii lui, în Hărman, alături de alți patru frățiori, părinții lui fiind mai mult plecați prin străinătate la muncă. Nu este prima dată cînd copilul dispare de acasă. El a mai fost găsit de oamenii legii pe străzi de alte două ori și a fost reîncredințat familiei, ultima dată fiind găsit tot în Brașov, la începutul lunii iulie. Acum însă polițiștii nu l-au mai dus acasă, ci direct la DGASPC Brașov pentru ca specialiștii de acolo să găsească cea mai bună soluție pentru Vlăduț.
Daniela Luca, director adjunct DGASPC Brașov, a spus că băiatul se află în evaluare și urmează se se stabilească ce măsuri se vor lua în cazul lui. În urma evaluării s-a constatat că băiatul are probleme de memorie și de orientare în spațiu. Nu știm încă ce măsură se va lua, dacă va fi dat în plasament familial. Cert este că are nevoie de certificat de handicap, a spus Luca.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!