Vă rog să mă lămuriți și pe mine dacă este adevărat că există niște condiții pe care șomerii trebuie să le respecte ca să nu-și piardă dreptul la ajutorul bănesc
Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, legislația din domeniu le conferă o serie de drepturi prin care acestea sînt ajutate să-și găsească un nou loc de muncă: indemnizații de șomaj, participarea la cursuri de calificare/recalificare, alte măsuri active prin care aceste persoane să poată scurta, cu cît posibil, perioada de inactivitate. Legea prevede însă și o serie de obligații ale acestor persoane, de îndeplinirea cărora depinde chiar și acordarea indemnizației de șomaj. Aceste obligații sînt: să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de cîte ori sînt solicitate, la AJOFM la care sînt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă; să comunice în termen de trei zile la AJOFM orice modificare intervenită privind încadrarea în muncă, emiterea certificatului de înmatriculare sau a autorizației de funcționare pentru a desfășura activități independente, realizarea unor venituri lunare mai mari decît indemnizația de șomaj, plecarea din țară, concediul de maternitate sau de îngrijire a copilului, intervenirea incapacității temporare de muncă, pensionarea, admiterea într-o formă de învățămînt sau schimbarea domiciliului. De asemenea, șomerii trebuie să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și formare profesională oferite de AJOFM, dar și să caute activ un loc de muncă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!