* Giulia va investi 250.000 euro în agroturism, la Bran * Cele două fete de la Sexxy vor renunța la locuința din București și se vor muta la Bran
250.000 de euro este suma pe care una dintre componentele trupei Sexxy intenționează să o investească la Bran, într-o pensiune agroturistică. Giulia și iubitul ei, Bogdan Jianu, care este și impresarul formației, spun că vor să deschidă afacerea în vara anului viitor.
Investiție într-o pensiune
Giulia și Bogdan, care spun că vor face curînd și nunta, s-au asociat cu niște buni prieteni din Brașov, oameni de afaceri, și au cumpărat un teren la Bran. Vor să construiască o pensiune pe care să o dea în folosință în vara anului viitor. Pensiunea urmează să le fie și casă fetelor de la Sexxy. Bogdan Jianu afirmă că, imediat ce va fi finalizată construcția, Giulia și Claudia se vor muta la Bran, renunțînd la locuința lor din București. Eu mă voi ocupa de pensiune, iar fetele vor pleca la concerte direct de la Bran. Îmi place ideea, mai ales că prietenii cu care ne-am asociat au deja experiențe reușite în domeniu, iar asta mă face să fiu încrezător în succesul afacerii noastre, mărturisește Bogdan Jianu.
De la Exotic la Sexxy
Giulia și Claudia au format trupa Sexxy după destrămarea formației Exotic din care făceau parte împreună cu Andreea Bănică (astăzi membră a trupei Blondy). Sexxy a afișat încă de la lansare o imagine provocatoare, duetul bucurîndu-se rapid de succes. Fetele au susținut numeroase spectacole mai ales în Germania, la Ingolstadt, München și Nürenberg. Sexxy este prima trupă dance din generația tînără care a cîntat pentru comunitatea românilor din Germania. Giulia spune că a renunțat la Exotic în favoarea calității. Am optat pentru continuitate, pentru păstrarea aceleiași muzici și case producătoare. Cîntecele noastre vor fi mai elaborate, dar păstrează aceeași linie melodică, a explicat Giulia.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!