*Liderii sindicali au plecat la București pentru a negocia condițiile aplanării conflictului
Cadrele medicale amenință că vor intra în grevă generală și vor paraliza activitatea începînd cu 8 noiembrie, dacă revendicările nu le vor fi soluționate. Ieri, ei au făcut grevă japoneză, iar protestul va continua fără tulburarea activității pînă în 1 noiembrie cînd sanitarii vor declanșa o grevă de protest de două ore. Dacă nici atunci revendicările nu le vor fi luate în seamă de guvernanți, vor intra în grevă generală începînd cu 8 noiembrie. Sanitarii spun că nu vor renunța la proteste pînă cînd nu vor obține facilitățile cerute și sînt dispuși chiar să iasă în stradă. Am solicitat o mărire salarială de 50%, bonuri de masă pentru anul viitor, dar și gratuitate la analize medicale și la medi-camente pentru cadrele sanitare. Vom discuta cu reprezentanții de la București, iar dacă revendicările nu ne vor fi soluționate vom merge pînă la greva generală, a declarat Paul Negoescu, liderul Sanitas Brașov, care a plecat ieri în Capitală pentru a participa la negocieri. Acum doi ani și anul trecut, sanitarii au protestat cu pancarte în fața Prefecturii, dar nu au reușit să obțină mai nimic. Singura revendicare acceptată de Ministerul Sănătății a fost acordarea a 10 bonuri de masă pe lună, care se aplică din această vară.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!