Negociere, comunicare și destin se numește lucrarea care ieri a văzut lumina tiparului, avîndu-i drept autori pe omul politic, dar și de afaceri, Dumitru Ioan Puchianu, și Marian Alexandrescu - practicianul și teoreticianul -, concretizată într-un extrem de util ghid destinat în primul rînd mediului de afaceri. Dar nu numai. Pentru că lucrarea, riguroasă din punct de vedere științific, se adresează în egală măsură și oamenilor de afaceri, dar și sindicatelor. Se adresează și negociatorilor din cadrul forțelor speciale de intervenție (poliție, jandarmi), dar și omului simplu. De ce și omului dincolo de poziții oficiale? Pentru că, în cele din urmă, întreaga existență nu este altceva decît o lungă înșiruire de negocieri care ne marchează viața. Destinul. Este ceea ce de fapt împlinește lucrarea ca unicitate, fixînd cele trei coordonate fundamentale: negocierea - cu întreaga ei știință și artă -, comunicarea - de la comunicarea clasică, verbală, pînă la cea nonverbală, adeseori mai grăitoare -, și modelajul final: destinul uman.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!