* Dealer-ul Sicaro a lansat ieri noua vedetă pe patru roți a uzinelor Dacia Renault
Noul model al uzinelor Dacia Renault din Pitești poate fi cumpărat, începînd de la sfîrșitul acestei săptămîni, de orice brașovean. Dealer-ul Sicaro a lansat pe piață ieri după-amiază, la noul sediu de pe strada Hărmanului, cele patru versiuni ale Daciei Logan: Ambiance, Preference, Laureate și Ambition. Mașina beneficiază de două motorizări, de 1.390 și 1.598 cmc, atinge o viteză maximă de pînă la 175 de kilome-tri la oră și consumă în medie între 6,8 și 7,2 litri de benzină la suta de kilometri, în funcție de varianta de motor. Brașovenii care vor să testeze noul Logan pot face acest lucru pînă luni, cînd se încheie operațiunea națională Porți Deschise. În această perioadă, fiecare persoană care se urcă la volanul unui Logan pentru drive-test poate cîștiga una dintre cele cinci mașini puse în joc de Dacia Renault. Pentru asta, brașovenii interesați trebuie să meargă la dealer și să încerce cheia primită la intrare în contactul mașinii din show-room. Dacă motorul pornește, norocosul este desemnat automat cîștigător al mașinii.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!