* Rezultatul oficial al alegerilor de duminică au confirmat că Otilian Neagoe și Constantin Niță au fost cei mai votați membri de partid pentru Senat și Camera Deputaților
PSD Brașov a reușit ieri după-amiază să anunțe rezultatele oficiale ale alegerilor interne de partid. Clasamentul final validat la județ a confirmat rezultatul anunțat de ziarul nostru încă de ieri. Pe primul loc pe lista pentru Camera Deputaților se află Constantin Niță, președintele organizației județene a PSD Brașov. În fruntea listei candidaților care au intrat în cursa pentru Senat se află prefectul județului Brașov, președintele executiv al organizației, Otilian Neagoe. Cei doi cîștigători vor deschide listele PSD Brașov în alegerile generale din noiembrie. Ocupanții pozițiilor următoare, cîștigate în urma votului dat de colegii de partid prezenți duminică la urne, își vor păstra ierarhia obținută în județ, fără a ști însă, pînă la validarea finală de la București, ce număr va apărea în dreptul lor pe lista oficială a candidaților PSD la generale. Decizia finală va fi luată după analiza ce va fi făcută de forurile centrale ale partidului, în funcție de mai multe criterii. Unul dintre ele este respectarea procentului femeilor și tinerilor aflați pe locuri eligibile. Un efect va avea și intercalarea pe primele locuri din listă a proaspăt reveniților aliați de la PUR, partid cu care PSD a bătut din nou palma, după un divorț de-o vară.
Seche, învins cu 173 de voturi de Neagoe
La Senat, potrivit votului electronic, actualul senator Ion Seche conducea în cursă cu 2.286 de voturi, adică 62,12%, urmat de prefectul Otilian Neagoe cu 2.221 de voturi, adică 60,40%. În momentul în care s-au adunat însă și voturile din mediul rural, prefectul a trecut în frunte, cu 5.474 de voturi, față de doar 5.301 ale lui Ion Seche. Cei doi sînt urmați în ierarhie de Sergiu Chiriacescu, Ioan Cristolovean, Mihai Mohaci, Olimpia Beca, Daniel Gherman și Alexandru Păltineanu.
Pesediștii
și-au votat șeful
Și pentru Camera Deputaților, părerea orășenilor a fost diferită de cea a membrilor PSD din comune și sate. Diferența de opțiuni s-a resimțit însă numai în cazul locurilor doi și trei, care au fost disputate, în urma preferințelor electorilor, de actualul deputat Gheorghe Duțu și de Luminița Olteanu, directorul Direcției de Protecție a Copilului. Președintele PSD Brașov, deputatul Constantin Niță, a condus detașat în opțiunile membrilor de partid, 6.239 dintre ei votîndu-și șeful, și electronic, la orașe, și cu ștampila, în comune. După procesarea datelor elecronice, pe locul doi al listei pentru Camera Deputaților se instalase Luminița Olteanu, cu 1.532 de voturi, urmată extrem de aproape de Gheorghe Duțu, la diferență de numai 15 voturi. Votul din comune a stabilit însă clasamentul final. Astfel, cu 3.612 de voturi, deputatul Gheorghe Duțu a trecut pe locul secund, Luminița Olteanu încheind cursa internă de partid pe locul trei, cu doar 3.534. I-au urmat, în ordinea voturilor, candidații Dorin Lazăr Maior, Iancu Vespasian, Gheorghe Roșculeț, Ioan Adam și Alexandru Popa.
Cine pleacă
în Parlament ?
Dacă nici unul dintre ei nu va renunța la cursa pentru Parlament, Constantin Niță și Otilian Neagoe au, teoretic, șanse de 100% să devină unul deputat și celălalt senator în noul legislativ. Ipotetic, dacă PSD Brașov ar obține la alegerile generale același scor de acum patru ani, cînd, venind din Opoziție intra în Parlament cu două mandate de senator și cinci de deputați, ar avea o șansă să-și păstreze poziția și Ion Seche la Senat. Și, cu tot cu locul cedat PUR, deputatul Gheorge Duțu s-ar putea întoarce la Cameră, unde ar putea fi coleg și cu următorii doi clasați în alegerile preliminare de duminică. Dacă însă, teoretic, PSD va repeta doar scorul obținut la localele din acest an, atunci spre Senat va pleca doar Otilian Neagoe. Iar în Camera Deputaților s-ar putea întoarce, cel mult, Constantin Niță și Gheorghe Duțu, cu condiția să nu apară pe locul doi, impus de la centru, un candidat PUR. Amintim că, la locale, în Consiliul Județean, considerat barometru procentual pentru alegerile generale, PSD Brașov a obținut doar 20,3% din voturile brașovenilor. Caz în care, cu siguranță, actualii parlamentari PSD Ion Seche și Dorin Lazăr Maior vor rămîne acasă, fără mandate.
Sînt mulțumit de rezultatul alegerilor și mai ales de prezența la vot, ceea ce a dovedit că membrii noștri de partid vor să participe la luarea deciziilor, nu numai să asiste. Astfel, cei care au fost votați au fost responsabilizați direct de către membrii de partid. Sigur că ne-am fi așteptat ca unii dintre colegii noștri să primească mai multe voturi, dar aceasta este voința membrilor de partid și nu avem ce face. În general, s-a putut observa că au fost votate persoanele care au avut o notorietate bună. Sperăm ca acest sistem modern, democratic, european, să devină un lucru normal, o regulă permanentă.
Constantin Niță,
președintele PSD Brașov
Mă bucur, bineînțeles, de rezultatul bun. Am intrat cu toții într-o competiție, cu 22 de participanți, toți foarte buni. Cursa a fost destul de palpitantă și cred că au învins cei care au reușit să se afirme în județ în ultima peri-oadă, prin ceea ce au realizat pe plan politic sau profesional. Membrii noștri au avut ocazia să facă ei selecția, lucru care ar trebui să se aplice de acum înainte.
Gheorghe Duțu, deputat
Alegerile au constituit pentru PSD Brașov în primul rînd un succes de participare, prin procentajul ridicat al prezenței la urne. Și apreciez că membrii PSD au participat în mod responsabil la acest test. Cît privește rezultatele, s-a mers pe o linie impusă și la alegerile locale. Adică s-au ales oameni care se implică în mod concret în rezolvarea problemelor din comunitate.
Din analiza rezultatelor, reiese că au fost aleși atît oameni consacrați în politică, cu state vechi, dar și oameni tineri, care s-au impus în ultimii doi-trei ani prin prestație. Iar PSD a avut pe liste oameni apropiați ca valoare.
Prefectul Otilian Neagoe,
președintele executiv al PSD Brașov
Votul la alegerile interne a reprezentat voința membrilor de partid.
Am dovedit că sîntem o echipă puternică și, în continuare, ne vom strădui să rămînem la guvernare și să ducem la bun sfîrșit ceea ce am început.
Ion Seche,
senator
Patru contestații
În urma alegerilor de duminică, la Biroul Electoral Județean PSD au fost depuse patru contestații, din partea lui Iancu Vespasian, Daniel Gherman, Maria Ionescu și Dorin Lazăr Maior. Subprefectul Iosif Ciurean, membru în Biroul Electoral Județean, a explicat că toate cele patru contestații au reclamat, în mare, modul în care s-au desfășurat alegerile. Am primit patru contestații, pe care urmează să le discutăm mîine (n.r. - astăzi), cînd se întrunesc membrii BEJ. Fiecare va fi analizată în parte și soluționată, a spus Iosif Ciurean.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!