„Autorul care n-a vrut să fie autor“

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Raluca BENGA, 11.06.2004

* Gabriel Liiceanu, aflat ieri la Braşov, a vorbit despre un caz unic în cultura română, cel al filosofului Alexandru Dragomir, care a devenit autor după moarte, fără voia lui
* Studentul lui Heidegger la Freiburg, Alexandru Dragomir a trăit într-o „clandestinitate filosofică“, sigura lui carte fiind publicată la patru ani de la moartea sa

Amfiteatrul de pe Colina Universităţii „Transilvania“ s-a dovedit ieri neîncăpător pentru toţi cei care au venit să îl asculte pe Gabriel Liiceanu. Cunoscutul filosof a fost invitat de onoare la conferinţa Microsoft „Discreţia filosofiei“, organizată de Fundaţia „A treia Europă“ şi Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania“. Evenimentul a avut loc şi la Timişoara, iar după Braşov, Liiceanu va susţine aceeaşi conferinţă şi la Cluj. Discursul lui Liiceanu a fost motivat de o carte aparţinînd filosofului român Alexandru Dragomir, „Crase banalităţi metafizice“, apărută la Editura Humanitas.
Studentul lui Heidegger
Cartea prezentată ieri este „reconstituită“ de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Partenie, fiind, de fapt, o culegere a prelegerilor private pe care filosoful Alexandru Dragomir le-a ţinut între anii 1985 şi 2000. Alexandru Dragomir s-a născut în 1916 la Zalău şi a urmat studii de drept şi filosofie la Bucureşti. Între anii 1941-1943 a fost studentul lui Heidegger la Freiburg. Înainte de a-şi susţine doctoratul, a fost însă chemat în România şi trimis pe front. Nu l-a mai revăzut niciodată pe Heidegger şi nu a reuşit să îşi termine studiile. După 1948, a intrat într-un fel de „clandestinitate filosofică“. A fost redactor, merceolog şi economist, dar vorbea despre ceea ce-l preocupa cu adevărat doar în anumite cercuri. Astfel a avut contact cu Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu sau Sorin Vieru, Cătălin Partenie ori Horia Roman Patapievici. Acestora, Alexandru Dragomir le-a ţinut mai multe prelegeri filosofice. În 2000, după moartea lui Dragomir, Gabriel Liiceanu a descoperit că, timp de peste 50 de ani, acesta scrisese o operă vastă, ideile sale fiind găsite în nenumărate caie-te cu însemnări şi gînduri filosofice, în marea majoritate fragmentare. Nu a publicat niciodată nimic, în ciuda îndemnurilor repetate ale apropiaţilor.
„Autorul care n-a vrut să devină autor“
Liiceanu l-a caracterizat ieri pe Alexandru Dragomir drept „autorul care n-a vrut să devină autor“. „Este vorba de cineva care scrie, dar o face numai în raport cu sine şi nu aşteaptă recunoaşterea nimănui. Scrisul devine intim pînă la capăt. Autorul nu e autor, devine autor după moarte şi fără voia lui. Este singurul tip de scris care aparţine deliberat intimităţii pure. Singurul caz de acest fel pe care îl cunosc în cultura română - şi nu cred să mai fi existat vreunul în cultura universală - este cel al lui Alexandru Dragomir“, a explicat filosoful.
Braşovenii, atraşi de conferinţa lui Liiceanu
Publicul braşovean căruia prezentarea lui Liiceanu i-a trezit interesul pentru opera filosofului care nu a publicat nimic în timpul vieţii a avut ocazia să îşi cumpere volumul „Crase banalităţi metafizice“, chiar la conferinţa de ieri. Andrei Bodiu, decanul Facultăţii de Litere, a mărturisit că s-a bucurat foarte mult că studenţii braşoveni au avut ocazia să asiste la această conferinţă. „A fost un moment deosebit întîlnirea cu Liiceanu. Deşi a avut loc în plină sesiune, sala a fost arhiplină. Nu au venit numai studenţii, ceea ce dovedeşte că a fost un eveniment deosebit pentru întregul oraş“, a spus Andrei Bodiu.

„Lui Alexandru Dragomir i se părea deplasat să scrie ceva, înainte de a fi avut răspunsuri finale, bine articulate. Reuşise să separe exerciţiul gîndirii de manifestarea lui publică. Era un «particular», un virtuoz al solilocviului. Cu alte cuvinte, gîndirea era pentru el intimitatea supremă a spiritului. Invitaţia de a converti această intimitate în «operă» i se părea, de aceea, o trivială şi vanitoasă indiscreţie. Ironia (dacă nu o misterioasă justiţie lumească sau nelumească) face că din chiar cercul ultimilor săi interlocutori s-au desprins alcătuitorii volumului de faţă. Alexandru Dragomir se vede, astfel, condamnat post-mortem la statutul de autor pe care l-a sabotat, cu bună ştiinţă, o viaţă întreagă“.
Andrei Pleşu

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: