* În Dumbrăvița, sat care abia a ieșit din carantină, n-a mai rămas picior
de pasăre de curte
La Dumbrăvița, sat care abia a ieșit din carantină, nu se mai poate ajunge din Codlea, de pe DN1. Drumul care trece pe lîngă fermele din Codlea e blocat. Puteți să mergeți, cum să nu, pe la Vlădeni, ne îndrumă jandarmul care păzea barajul. De la Vlădeni, o luați la dreapta, ne explică el. Pe drum, oprim să întrebăm doi copii care păreau să știe locurile mai bine decît noi. Păi nu ne luați și pe noi, că vă arătăm drumul!, se oferă ei. Îi luăm. Pe drum, aflăm că pe băieți îi cheamă Marian și Dani. Unul are 13 ani, celălalt 14, și sînt prieteni buni. Merg la Dumbrăvița la cineva, să ne dea niște porumbei. Păi cum, acuma, cînd sînt filtre și toată lumea se păzește de aviară, voi luați porumbei?, îi descoasem noi. Păi, ăla de la filtru nu caută. Ș-apoi, porumbeii cică n-au nimic, răspunde unul dintre băieți. Îi luăm, îi creștem și îi vindem cu 100.000 de lei. Azi am dat patru, se laudă Marian. Păi și voi cu cît îi luați, ne interesăm noi. Cu cît o fi. Că avem 100.000, și ne dă mai mulți. Facem și noi un ciubuc, rîde Dani, cu vocea schimbată, de precupeț. Sînt opt frați acasă, și de cînd nu mai au găini, se descurcă și ei cum pot. Am avut și noi vreo 12, și le-am cam tăiat, cînd am aflat că vin să ni le ia, zice el. Noi n-am apucat să le tăiem. Au venit și ni le-au luat. Le-au luat gîtu, sărăcuțele..., îl completează Marian. Cînd ne-o da voie, peste vreo două luni, om lua altele, din Ungaria, sau de pe la vreo fermă. O mai fi ascuns și lumea, cine știe, adaugă, gînditor, micuțul.
Pe-aici n-a fost
niciuna bolnavă
Pe nea Matei Ciolan îl găsim în fața porții, pe scăunel. E duminică și, la cei 71 de ani ai lui, își urmează tabietul, uitîndu-se la cine mai trece pe ulița principală. Noi sîntem în pagubă de 20 de găini. N-a fost niciuna bolnavă, pe-aici, pe strada noastră. N-am avut nici neam găini moarte, spune el. Le creștea pentru ouă, și pentru că-i era drag să le vadă prin curticică, toată ziua. Făceau cîte șapte, opt, zece pe zi. Aș mai mînca și eu un ochișor, în loc de cartofi prăjiți. Și ciorba, nedreasă cu ou, parcă-i spălătură, n-are nici un gust, se lamentează moșul. Acu nu mai e niciuna. Le-au luat, le-au băgat în tinetele alea și le-au dus la groapă, să le ardă. Nu ne-a întrebat, dacă vrem sau nu, că dacă așa-i legea... Ce să faci, poate că e mai bine așa, decît să se îmbolnăvească tot satul, crede bătrînul. Mai trebuie să ne ia porcu, că are pestă, și calul, că are leucemie, și văcuța, că face febră aftoasă, și gata! Sîntem numai buni de intrat în Europa, cu mîinile încrucișate, că tot n-o să mai avem ce face, își varsă el oful.
Parcă nici timpul
nu mai trece la fel
Soția lui, tanti Eugenia , nu ia totul chiar atît de tragic. Las că ouă om cumpăra, pînă ne-o da voie să ținem iar găini, spune bătrîna. Și pe păsări au zis că ne dau banii. Au și început să facă listele alea, mi-a spus mie Mimi, o vecină care a fost la consiliul local, anunță Eugenia. Să vedem de unde-om cumpăra, că eu de cînd mă știu stau în curticica asta, creștem găini, și n-am cumpărat niciodată, își amintește ea. Că găinile mai mor, da niciodată n-a fost așa, să ni le omoare Statul pe toate, adaugă Eugenia. Oftează lung și se uită pe ceasul din perete. Acuma nu mai cîntă cocoșul pe nicăieri. Ceasul nostru era cocoșul. La ora patru ne trezeam cu el la geam. De-acuma, parcă nici timpul nu mai trece la fel, se întristează ea.
Alte păsări mari,
abia la anul
Cam pustie curtea, fără păsări. Că aveam vreo șaptișpe, nouă găini și opt rațe. Trăim cu speranța că n-a fost nimic și o să creștem iar, crede Elena Popa, care locuiește peste drum de soții Ciolan. Chiar și cu banii de la stat, nu crede c-o să mai aibă ouă de la păsările ei, în acest an. Depinde și cînd ne-or da voie să creștem. Că după 21 de zile, bagă puii santinelă. Și-apoi, de la un pui de-o zi și pînă la o găină ouătoare, trebuie să treacă vreo patru luni, dacă sînt hrăniți cum trebuie, ca la carte. La noi în curte, cam după șase luni făceau ouă, își face planuri femeia de 46 de ani. Habar n-am de unde o să-i iau. Dar, după mine, cred că n-o fi fost așa de mare focarul. Că dacă era, ar fi trebuit să moară toate, mai ales la ferme. În sat am înțeles că n-au fost găini moarte decît vreo cîteva, la vreo două, trei case. Nici măcar nu erau pe strada noastră, spune Elena.
2.000 de lei vechi oul
Cu despăgubirile e mulțumită. Nu e nici bine, nici rău. E prețul pieței, crede femeia. Numai că nu prea are încredere că statul o să aibă banii necesari să despăgubească pe toată lumea. Sînt prea mulți bani care trebuie dați pentru despăgubire, la toată lumea. Eu nu cred că or să fie atîția bani. Dar cine știe. Așteptăm, să vedem. Am auzit la știri că, prin alte sate, au venit deja banii, îmi povestește Elena.
Pînă vin banii, cumpără ouă și carne de la magazin. Pulpele oricum le cumpăram de pe la Metro, de pe la Carrefour. Și cumpăr și acum. Doar au trecut prin controale, nu-i așa? Și ouăle la fel, le cumpărăm de la magazin. În centru e 2.000 oul. Nu s-a schimbat nimic, zice femeia.
Carantina a venit cu teză din toată materia
La Georgiana acasă nu e chiar la fel ca înainte. De cînd cu aviara asta, nu prea mai mîncăm carne de pui. Și ouăle le mîncăm fierte. Mie-mi plăceau ochiurile, puțin mai moi. Dar acum, ce să facem, ne păzim și noi, îmi spune fata de 16 ani, elevă la Liceul Economic din Brașov. Aveau 25 de păsări, și toate au fost ucise. Au venit cu jandarmii și au spus că să le dăm toate, să nu le ascundem, ca să scăpăm mai repede și de carantină. Nu le-am ascuns, că cine știe, dacă era vreuna bolnavă? Bunica, săraca, a început să plîngă. Că tare-i mai erau dragi, bietele găini, spune fata. Pe Georgiana, cel mai tare a încurcat-o carantina. Au pus carantina acum vreo două săptămîni. A trebuit să lipsesc de la școală. Miercuri, cînd au dat iar drumul la trenuri, n-am știut. Din cauza asta, doamna profesoară s-a supărat și acum îmi dă teză din toată materia, se destăinuie ea.
Porumbeii, singurii supraviețuitori
Ultima gospodărie în care mergem e a lui Gheorghe Morar, un bătrîn cu mustață mare și căruntă, care nu-și trădează însă cei 62 de ani. Avea și el 13 păsări și o cloșcă. Tocmai ce ieșiseră din găoace, cînd a început euthanasierea.
A mai rămas numai cu porumbeii, vreo 30. Nici nu au întrebat nimic de porumbei. Am auzit că nu poartă virusul și au scăpat. Ce să facem, cînd o trece urgia, om lua alte găini. Poate-or aduce prin primărie, din alea testate, sănătoase. Dar e cam pustie curtea acum. N-am mai rămas cu nimic, decît cu porumbeii, ne povestește el, urmărind cu privirea un porumbel care se plimba curios pe streașina casei. Parcă și lor le era teamă să vorbească tare, să nu sfîșie liniștea din jur.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!