Organizația Județeană Brașov a Forței Democrate (FD) va depune liste de candidați pentru consiliile locale în cel puțin 30 de localități și pentru Consiliul Județean. Pentru funcția de primar, Forța Democrată va prezenta candidați în cinci localități - Rîșnov, Codlea, Bran, Moeciu, Comăna. Campania noastră electorală se va axa pe localitățile unde avem cea mai mare forță de penetrare, a declarat Florin Florea, președintele FD Brașov. Pentru Primăria Brașov, partidul îl susține pe candidatul independent Stoica Enache. Forța Democrată reprezintă o alternativă la social-democrația actuală, față de PD, care este un partid aproape liberal, dar și față de PSD care a falimentat industria brașoveană creînd peste 30.000 de șomeri, în timp ce liderii partidului locuiesc în vile, se plimbă în jeep-uri, sînt îmbrăcați în costume Armani și ignoră problemele cetățenilor în numele cărora își atribuie identitatea de partid, a declarat Stoica Enache la conferința de presă a FD.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!