1 Mai, invenţia americanilor

Dimensiune font:

Autor: » Raluca BENGA, 01.05.2004

* Cu toate acestea, în SUA Ziua Muncii se sărbătoreşte în septembrie
*Pentru „oamenii muncii“ din România, ziua de 1 Mai şi-a pierdut, după Revoluţie, izul de sărbătoare

De 120 de ani, ziua de 1 mai este considerată, în aproape întreaga lume, drept Ziua Internaţională a Celor ce Muncesc. Doar în Statele Unite, Canada şi Africa de Sud Ziua Muncii se serbează în septembrie. Pentru „oamenii muncii“ din România, ziua de 1 mai şi-a pierdut, după Revoluţie, izul de sărbătoare. Chiar dacă şi acum 1 mai e liber şi oamenii ies la picnic, nimeni nu mai dă acestei zile importanţa pe care i-o acordau comuniştii. Braşovenii nu au uitat însă de manifestaţiile de dinainte de ’89, cînd Partidul Comunist ţinea morţiş să scoată lumea pe stradă, pentru a mima bucuria generalizată.
Prima sărbătoare a muncitorilor
Ziua Muncii s-a născut în America. Prima sărbătoare a muncitorilor a avut loc la New York în 5 septembrie 1882, fiind organizată de Federaţia Sindicatelor de Muncă din SUA. Ziua 1 Mai a fost aleasă drept zi internaţională a clasei muncitoare în 1889, la Paris, de către Asociaţia Internaţională a Oamenilor Muncii (primul sindicat din lume), în memoria muncitorilor americani şi canadieni ucişi pe 1 mai 1886 în piaţa Haymarket din Chicago. La acea dată, peste 10.000 de muncitori au declanşat o grevă de protest şi s-au adunat în centrul Chicago-ului, solicitînd respectarea Dreptului Muncii, adoptat în 1884, şi care stabilea ca ziua de muncă să devină în mod oficial de opt ore.
Bucurie generală, în comunism
Iniţial, sărbătorirea zilei de 1 Mai ca zi a clasei muncitoare se dorea o comemorare a celor căzuţi în lupta pentru respectarea programului legal de muncă. În timp, socialiştii au transformat-o în petreceri şi manifestări propagandistice. Apoi, în ţările din blocul comunist muncitorii erau obligaţi să participe la defilări care ridicau în slăvi „realizările partidului“. Defilările de atunci, pregătite cu minuţiozitate pe parcursul mai multor luni, urmau un traseu bine stabilit.
Salopete curate pentru Ziua Muncii
La Braşov, în jurul orei 9.00, angajaţii de la Steagul Roşu porneau în coloană spre centrul oraşului. Pe drum li se alăturau muncitorii altor uzine de pe traseu şi chiar medicii şi asistentele Spitalului Judeţean. La Hidromecanica se lărgea coloana cu muncitorii de la Rulmentul şi Tractorul. În fruntea plutonului mergea fanfara. Urmau vînătorii de munte, care purtau steagul tricolor şi cel roşu al Partidului Comunist. Apoi veneau pionierii şi uteciştii, copiii şi tinerii de la cluburile sportive. Oamenii muncii, îmbrăcaţi în salopete curate, veneau în urma sportivilor. Marile întreprinderi scoteau la defilare cele mai noi produse, toate lustruite ca la expoziţie. Braşovenii care nu intrau în convoi stăteau pe marginea drumului cu steguleţe şi întîmpinau coloana. Nimeni nu avea voie să lipsească, pentru că preşedinţii sindicatelor din toate instituţiile braşovene aveau liste complete cu angajaţii, care semnau prezenţa la defilare.
Micii, abia după defilare
Tribuna oficială era aşezată în faţa Parcului Central, în dreptul clădirii Telefoanelor. Aici se desfăşura un mic spectacol. De fiecare dată, în faţa tribunei trona un tablou imens cu chipul lui Ceauşescu. Abia cînd defilarea lua sfîrşit, pe drumul Poienii şi în Noua se organizau maialuri. Ceauşeascu a renunţat prin anii ’80 la defilările grandioase de 1 Mai. Dar a lăsat zilele de 1 şi 2 mai libere. Astfel că munca era sărbătorită, cu mici şi bere la iarbă verde. Braşovenii se bucurau de sărbătoare, chiar dacă ştiau că miliţienii se ascundeau în mulţime şi le urmăreau toate mişcările.
1 mai, sărbătorit de pe vremea păgînilor
u Ziua Internaţională a celor ce muncesc, 1 Mai, îşi are originile în Europa păgînă. Pe atunci era o zi festivă de vacanţă menită a celebra debutul campaniei de primăvară în agricultură. Vechii celţi şi saxoni celebrau, la 1 mai, ziua focului sau ziua lui Beltane, Bel fiind considerat, de celţi, regele soarelui. Saxonii începeau serbările încă din seara zilei de 30 aprilie, cînd jocurile şi întrecerile semnificau plecarea iernii şi revenirea soarelui şi a fertilităţii. La serbări nu participau însă decît ţăranii şi fermierii. Sărbătoarea a fost interzisă, pe la începutul creştinismului, de către Biserica Catolică. Ţăranii au mai respectat însă tradiţia pînă spre sfîrşitul anilor 1700.
Sărbătoarea de Armindeni
uÎn tradiţia populară, 1 mai este sărbătoarea de Armindeni, căreia i se mai spune în popor Armindeul, Păuiu sau Băuiu. Armindeniul se serbează în amintirea prorocului Ieremia. Se spune că, dacă vrei să fi sănătos tot anul, trebuie ca, în dimineaţa de Armindeni, să te speli pe faţă şi pe mîini cu rouă şi să îţi petreci toată ziua în aer liber. Pe la sate se mai obişnuieşte ca, în această zi, gospodarii să bea pelin roşu, pentru a fi peste an sănătoşi ca fierul. Frunze de pelin se pun şi la pălărie, pentru noroc. Porţile caselor se împodobesc cu ramuri de salcie, stejar sau fag. Obiceiul îşi are originea într-o legendă potrivit căreia evreii care au vrut să îl prindă pe Iisus, i-au însemnat, noaptea, casa cu o rămurică verde. Dimineaţa, cînd soldaţii au venit să-l ia, au găsit la toate casele rămurele înfrunzite.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: