Ministerul Finanțelor lansează patru emisiuni de titluri de stat pentru populație
Românii pot subscrie de ieri, 4 martie, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, informează Ministerul Finanțelor Publice printr-un comunicat remis presei. Titlurile au scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 4 - 22 martie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului, în perioada 4 - 21 martie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 4 - 20 martie 2019 din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune, precizează MFP.
Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Potrivit Ministerului Finanțelor, emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019, iar în fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni. Maturitățile vor fi stabilite în funcție de interesul manifestat de investitori.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat recent că la emisiunea de titluri de stat din ianuarie 11.000 de deponenți au realizat subscrieri de aproximativ 700 de milioane de lei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!