Micul talisman cu șnur alb-roșu prins în pieptul româncelor sau la încheietura mâinii aduce noroc
Astăzi, de 1 martie, încep și zilele Babelor
Mărțișoarele sunt un fel de talismane aducătoare de fericire și noroc. La început a fost un bănuț, apoi o ghindă, un nasture, un lemn ușor meșteșugit ori o monedă găurită de care se legau două ațe împletite - una albă și alta neagră. În timp, roșul a luat locul negrului, iar de la mo-nedă s-a ajuns la forme diferite, ciudate ori haioase. Chiar și alte cadouri sînt acum legate cu șnurul de mărțișor. Rădăcinile obiceiului de a dărui mărțișoare se pierd în timp, în epocile precreștine. Exista credința că mărțișorul purtat în primele zile ale primăverii aducea noroc și fericire. Fetele purtau mărțișorul până când înfloreau copacii, moment în care legau șnurul mărțișorului de trunchiul unui copac.
Obicei neaoș
Cuvântul mărțișor are origini latine și este numele popular al lunii martie. Acest străvechi obicei al primăverii este specific poporului român și își are originea în credințele și practicile agrare. De altfel, Martie (Marț) este încărcat de riturile începutului, căci, până nu demult, 1 Martie marca Anul Nou, și mai cu seamă anul nou agricol. Marte a fost la origini zeul primăverii, al vegetației, ulterior căpătând valențe războinice. În legendele noastre, Marte este un Moș hâtru și capricios, care își bate joc de celelalte luni și de oameni, prin schimbări neprevăzute ale vremii. Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau pregătite încă din timpul iernii și se purtau, ca și acum, doar după 1 martie. Mărțișoarele erau atunci pietricele albe și roșii înșirate pe un fir textil sau chiar mo-nede care erau atârnate de fire subțiri de lână, negru cu alb. Monedele din aur, argint sau bronz indicau statutul social al celor care purtau arhaicele mărțișoare menite să aducă noroc și să provoace vremea bună. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile cauzate de soare. Mărțișoarele erau purtate până când înmugureau copacii, fiind apoi atârnate de crengile lor. Pe vremea romanilor, mărțișorul era legat de sărbătoarea începutului de an, care la acea vreme era marcat la 1 Martie. Cu această ocazie exista obiceiul de a se dărui un cadou: un fir roșu împletit cu unul alb care simbolizau dragostea, fertilitatea și puritatea.
Tradiții în alb și roșu
La originile mărțișorului așa cum îl știm noi astăzi a stat o monedă de aur la care se atașa o sfoară făcută din două fire răsucite, unul roșu și altul alb, pe care copiii obișnuiau să o poarte la gît. Când copacii înfloreau, fetele renunțau la mărțișor și legau șnurul de trunchiul unui copac, iar cu moneda își cumpărau brînză, pentru a avea o față albă și frumoasă tot anul. În folclorul românesc, anotimpurile sînt simbolizate cromatic: primăvara prin roșu, vara prin verde sau galben, toamna prin negru sau albastru, iar iarna prin alb. De aceea, se poate spune că șnurul de care se agață mărțișorul și care este împletit în culorile alb-roșu este și el un simbol al trecerii de la iarna cea albă și rece, la primăvara mustind de viață ca focul și sângele. Semnificația culorilor mai este tălmăcită și altfel în credința populară: se poate spune că roșul, dat de foc, sânge și soare, este atribuit vitalității femeii, iar albul, ca zăpada rece și pură, ca apele înspumate, ca norii de pe cer, semnifică înțelepciunea bărbatului. Șnurul mărțișorului este, astfel, simbolul împletirii inseparabile a celor două principii - o permanentă înnoire.
Ce trebuie să facem de 1 Martie
Indiferent că sîntem bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, 1 Martie trebuie să ne prindă curați și îmbrăcați în straie de sărbătoare. Întâm-pinăm venirea primăverii, un nou început, care poate să fie mai frumos, mai bogat, mai puternic. De Mărțișor, acum, nu mai există decât o singură regulă - aceea de a dărui. Dacă la începuturile mărțișorului cea care îl dăruia era femeia cea mai bătrână din casă, iar cel care îl primea - copilul, acum nu se mai ține cont de această regulă.
Ne-am obișnuit însă ca bărbații să dăruiască femeilor, iar copiii - celor mai în vârstă. Doar în unele zone din Moldova - în nord - fetele dăruiesc băieților, urmând ca ele să primească daruri de 8 Martie. Însă, indiferent cine dă și cine primește, un lucru este cert: începutul primăverii este și va rămâne un prilej de a dărui, de a arăta celor din jur că ne pasă de ei.
Dochia, baba care toarce firul mărțișorului
Obiceiul Mărțișorului este unul dintre obiceiurile rituale de înnoire a timpului și anului primăvara, la moartea și nașterea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul Mărțișorului, de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urcă oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului primăvara, la nașterea timpului calendaristic. Mărțișorul este inse-parabil de tradiția păgână a Dochiei, zeiță maternă, a Lunii și a echinocțiului care confirmă vechimea multimilenară a obiceiului. În calendarul ortodox, de 1 Martie se sărbătorește ziua Sfintei Cuvioase Evdochia, de unde și prescurtarea Dochia.
Babele, fetele de la Meteo
Calendaristic, astronomic și tradițional, martie este luna începutului de primăvară. Acesta reprezenta în trecut momentul propice pentru previziuni asupra anului agricol. Obiceiul a devenit repede și un gen de oracol pentru oameni. Aceștia își alegeau o zi între primele șapte sau douăsprezece zile ale lunii martie, numindu-le Zilele Babelor. Acolo unde se aleg ca predicție 12 zile din martie, ele corespund celor 12 luni ale ale anului. Dacă ziua vizată este călduroasă și însorită, astfel va fi și luna corespunzătoare ei. Copiii, fetele și femeile mai ales își alegeau una dintre aceste zile, numind-o baba mea și o urmăreau cu atenție, încercând să-și prevestească viitorul an în funcție de aspectul meteorologic al zilei: o babă însorită și senină anunța un an bun și liniștit. Dimpotrivă, o babă mohorâtă și ploioasă, cu zăpadă chiar, înseamnă un an plin de necazuri și de supărări. În general, în aceastî perioadă, vremea este la fel de instabilă, precum firea babelor.
Cum ne alegem Baba
Tradiția este atât de veche încât adevăratele ei origini nici nu se mai cunosc. La fel cum se întâmpla și cu interpretarea zilelor de naștere, pentru care există mai multe variante, la fel se întâmplă și cu alegerea babelor; o metodă este aceea de a-ți alege o zi oarecare între 1 și 9 martie, o altă metodă este de a-ți alege baba în funcție de ziua de naștere, dacă ziua se află între 1 și 9 ale oricărei luni atunci și baba va fi în ziua respectivă, de exemplu dacă este cineva născut pe 6 august baba lui va fi pe 6 martie; dacă data nașterii este formată din două cifre atunci se procedează astfel: de exemplu pentru cineva care este născut pe 17 decembrie, ziua în care îi pică baba se calculează astfel 1 + 7= 8, deci baba este pe 8 martie. Zilele Babelor sînt urmate de cele ale Moșilor sau Uncheșilor, care se sfârșesc de Alexii, la 17 martie. Granița dintre aceste zile este data de 9 martie, Ziua Sfinților 40 de Mucenici. În popor se spune că atunci cînd zilele babelor sunt friguroase, îs aspre rău babele, da doar or fi mai moi Uncheșii. Credința generală este că vremea din ziua de 9 martie se va menține timp de 40 de zile, și chiar și în ziua de Paști.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!