Dincolo de faptul că Bogdan Suciu este un exemplu de succes, cazul lui este și unul de manual în ceea ce privește lupta cu sistemul de protecție și asistență socială - un sistem pe care, mai în glumă mai în serios, tatăl lui l-a definit ca fiind un stat paralel
Bogdan Suciu (foto), elevul nevăzător de la Seminarul Ortodox Dumitru Stăniloaie din cadrul Liceului Andrei Mureșanu, care a reușit să ia Bacalaureatul cu media 9,33, se află printre tinerii admiși la Psihologie, una dintre cele mai căutate facultăți ale Universității Transilvania. Bogdan a fost admis pe loc fără taxă, la programul de licență cu specializarea Psihologie, unde, în acest an, concurența a fost de 12,8 candidați pe loc. Tînărul s-a clasat pe locul 25 la Facultate, din 100 de locuri și 523 de candidați, avînd media 9,33 la BAC, cu 9,70 la Istorie, 9,60 la Limba și Literatura Română și 8,70 la Logică, Comunicare și Argumentare. Povestea de succes a lui Bogdan Suciu este una de conjunctură - un succes susținut nu doar de munca sa, dar și de familie, de profesori și de cîțiva oameni din jur care au înțeles că tinerii cu nevoie speciale au nevoie de condiții speciale pentru a-și dezvolta capacitățile. În paralel însă, cazul lui Bogdan a arătat că, după aproape 30 de ani de democrație, sistemul de asistență socială din România încă nu reușește să se adapteze nevoilor elevilor cu cerințe educaționale speciale. Iar de cele mai multe ori sînt invocate motive birocratice și legi sau regulamente care, așa cum s-a dovedit deja de multe ori, sînt făcute din birou sau pe genunchi, fără a produce beneficii majore pentru cei vizați.
Caz de manual pentru lupta cu sistemul de stat
Proaspătul student de la Psihologie Bogdan Suciu poate fi considerat modelul fericit, în condițiile în care sistemul românesc de învățămînt, dar și sistemul de asistență socială, nu au reușit încă să se adapteze nevoilor reale ale tinerilor cu dizabilități. Pentru a ajunge la Universitate, Bogdan a avut la dispoziție susținerea familiei, a profesorilor de la școlile speciale din București și Buzău, de la Școala Gimnazială nr. 1 din Brașov și apoi a celor de la Seminarul Ortodox Dumitru Stăniloaie, dar și a cîtorva profesori de la Centrul Rază de Lumină din Brașov unde a învățat, printre altele, alfabetul Braille și utilizarea calculatorului. Dincolo de faptul că Bogdan este un exemplu de succes, cazul lui este și unul de manual în ceea ce privește lupta cu sistemul de protecție și asistență socială un sistem pe care, mai în glumă mai în serios, tatăl lui l-a definit ca fiind un stat paralel.
Sistemul românesc de învățămînt, prea puțin pregătit pentru integrarea copiilor cu dizabilități
Dan Suciu, tatăl lui Bogdan, susține că fiul său a ajuns în situația de a fi nevăzător dintr-o culpă medicală la Maternitatea Brașov, imediat după naștere. Cînd a mai crescut, a fost înscris, cu greu, la o grădiniță la Bod, apoi la una catolică din Brașov, deoarece nicio altă grădiniță din Brașov nu a vrut să îl primească. Ulterior, Bogdan a început clasa I la Școala pentru Deficienți de Vedere din Capitală, iar familia a fost nevoită să se mute la București pentru a fi aproape de el. Din clasa I pînă în clasa a III-a a fost la București. Ulterior, din motive obiective, am decis să îl mutăm la Buzău. Acel an a fost o nebunie, vorbim de un an în care în fiecare vineri îl aduceam acasă în familie, iar duminica îl duceam înapoi la Buzău. La un moment dat, într-o duminică, în timp ce ne îndreptam spre Buzău, Bogdan m-a întrebat de ce noi nu l-am abandonat, pentru că la internat marea majoritate a colegilor lui sînt abandonați. Bogdan avea 10 ani, își amintește tatăl lui acele vemuri. Au fost momente, de mai multe ori, cînd Bogdan a fost bolnav, răcit mai precis, și am plecat în miez de noapte acolo, către Buzău, pentru că în internat nu exista o asistentă medicală care să lucreze peste noapte și să asigure asistența medicală pentru copii. Din păcate, acesta este sistemul nostru, mai spune tatăl lui Bogdan.
Bogdan și Adina, primii doi elevi integrați în învățămîntul de masă, au trecut examenele finale
În anul 2009, întorși la Brașov, părinții lui Bogdan au reușit, cu sprijinul conducerii Inspectoratului Școlar Județean de la acel moment, să obțină, în baza unui Acord de parteneriat încheiat între autoritățile abilitate pentru protecția drepturilor minorilor cu dizabilități, Consiliul Județean Brașov și Asociația Catharsis, integrarea lui, din clasa a V-a, în învățămîntul de masă brașovean. La momentul respectiv, Bogdan, împreună cu Adina Popescu, o altă fetiță nevăzătoare, au fost primii copii care beneficiau de această măsură, în județul Brașov. Ca o precizare trebuie spus că acum, la opt ani distanță, în timp ce Bogdan a luat BAC-ul cu 9,33 și a fost admis la Facultatea de Psihologie, Adina Popescu, fetița integrată tot atunci în învățămîntul de masă, a absolvit clasa a VIII-a și a trecut de Evaluarea Națională cu media 7,33 (9,60 la Limba și Literatura Română și 6,33 la Matematică) si a fost admisă în clasa a IX-a la Colegiul Nicolae Titulescu din Brașov. În paralel, începînd cu anul 2006, cu mari eforturi depuse de fondatorul Asociațiai Catharsis, Azota Popescu, în Brașov a fost deschis Centrul Rază de Lumină. Acest centru unic în țară, pentru persoanele nevăzătoare, este locul în care beneficiarii, printre care și Bogdan și Adina, învață să se descurce cît mai bine singuri, să socializeze, să utilizeze calculatorul sau să folosească alfabetul Braille.
Adevărate războaie cu instituțiile statului, pentru drepturile tinerilor cu dizabilități
Dacă în ceea ce privește performanțele școlare totul a decurs cît se poate de bine, Bogdan reușind să treacă cu succes de clasele gimnaziale și să ajungă la Seminarul Ortodox pe care l-a absolvit în această vară, nu același lucru se poate spune de relația cu instituțiile statului. Practic, pentru a obține și cel mai mic drept pentru copilul cu handicap grav, părinții lui Bogdan au fost puși în situația neplăcută de a purta adevărate războaie cu instituțiile statului. Motivul principal a fost de fiecare dată legislația ambiguă, insuficient adaptată și particularizată beneficiarilor cu diferite tipuri de dizabilități, dar și interpretarea superficială a unor decidenți din instituții, care au ca principală responsabilitate furnizarea de servicii sociale adecvate pentru persoanele, minori sau adulți, îndreptățite prin lege.
Mesaj către tineri: oricine are dreptul la educație fără discriminare
Și totuși, în ciuda tuturor greutăților la care atît elevii cu dizabilități, cît și părinții lor sînt supuși, Bogdan Suciu și Adina Popescu au reușit la acest final de an școlar 2017 2018 să transmită un mesaj important prin reușitele lor și anume că, indiferent de barierele legislației neclare sau cele pe care birocrația sistemulului de asistență socială le invocă uneori, prin multă muncă, sacrificii și perseverență, rezultatele nu întîrzie să apară. Cei doi brașoveni au arătat, la acest sfîrșit de ciclu școlar, că orice tînăr, chiar și cu handicap, care își dorește, are dreptul, consfințit prin Constituție și alte acte normative în vigoare, la educație fără discriminare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!