Congresul INTER-ASSO, dedicat brașovenilor din Garda Tineretului Român din Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
25.06.2018
Aproape 100 de securiști și cam tot atîția informatori au hăituit și distrus, vreme de 32 de ani, viețile a 15 tineri brașoveni, majoritatea șaguniști
La Brașov are loc în perioada 24-26 iunie Congresul Asociației Internaționale a Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Comunismului din Europa de Est(Inter-Asso). Organizația reunește Asociațiile Foștilor Deținuți Politici din Albania, Bosnia și Herțegovina, Germania, Estonia, Croația, Letonia, Lituania, Moldova, România, Slovacia, Slovenia, Cehia și Ungaria și și-a propus colaborarea internațională pentru cercetarea și evaluarea juridică a crimelor comunismului. Astăzi, la ora 17.30, la Centrul Cultural Reduta, congresul va comemora împlinirea a 60 de ani de la arestarea membrilor organizației de rezistență anticomunistă Garda Tinereului Român din Brașov, formată din 15 tineri brașoveni, majoritatea foști șaguniști. Unul dintre ultimii supraviețuitori ai organizației, condamnat în 1958 la 15 ani de detenție, este brașoveanul Octav Bjoza, președintele AFDPR și subsecretar de stat pe problemele luptătorilor anticomuniști. La deschiderea lucrărilor va avea loc și vernisarea unei expoziții care cuprinde documente din arhivele Securității despre Garda Tineretului Român Brașov. Prima zi a evenimentului se va închiea cu prezentarea piesei de teatru: Mislea Camera 4 un spectacol regizat de Petru Ionescu, după un scenariu al Silviei Codreanu, ea însăși protagonista unui rol inspirat din personalitatea Aspaziei Oțel Petrescu. Piesa vorbește despre drama femeilor din închisorile politice comuniste. Intrarea este liberă.
Octav Bjoza, neobositul luptător anticomunist
Octav Bjoza are 80 de ani și este membru fondator al AFDPR din 1990, vicepreședinte al filialei Brașov din 2003, președinte al filialei Brașov din 2006, vicepreședinte la nivel național din 2007, ales de Congresul de la Mamaia, apoi președinte(întîi interimar) al AFDPR, din decembrie 2008. Fost deținut politic, a fost arestat pe 25 iunie 1958, pe vremea cînd era student, pentru că a făcut parte din Garda Tineretului Român, o organizație de luptă împotriva comuniștilor cre nu avea însă nicio legătură cu legionarii. În octombrie 58, a fost condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale la 15 ani de muncă silnică și la 10 ani de degradare civică. A trecut prin penitenciarele Codlea, Gherla, Văcărești, Jilava, Galați, Brăila și lagărele de exterminare de la Strîmba, Stoicești, Salcia, Bacul 4, Grind-Periprava. În 26 iunie 1962 a fost eliberat, după 4 ani de detenție grea. În următorii 27 de ani a fost însă urmărit pas cu pas și hărțuit de Securitate. Din decembrie 89, Octav Bjoza și-a continuat lupta împotriva comunismului și a foștilor tovarăși, printre altele dînd publicității mai multe liste cu informatori și foști securiști brașoveni.
89 de securiști și 95 de informatori au distrus viețile a 15 tineri
Garda Tineretului Român, din care a făcut parte și Octav Bjoza, a pornit în 1957 ca un cerc literar, iar apoi a deviat, ca urmare a înăbușirii în sînge a Revoluției din Ungaria, de către tancurile sovietice, iarna lui 56. În toată România, studenții au ieșit în stradă, însă ecourile au fost fie imediate, fie mai tîrzii. Noi eram 15 tineri, majoritatea șaguniști, fie încă elevi, fie studenți, povestea în anul 2006 Octav Bjoza. Era anul în care președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din Brașov a pus la dispoziția Monitorului Expres două liste cu numele a 89 de securiști și 95 de informatori, o armată de soldați ai regimului comunist, care au distrus viețile a 15 oameni. Cei 15 erau foști liceeni, majoritatea șaguniști, membri ai organizației subversive anticomuniste Garda Tineretului Român din Brașov. Toți cei 15 tineri au fost arestați de Securitate în ziua de 25 iunie 1958. După un simulacru de proces, cei 15 au primit condamnări însumînd 300 de ani de pedeapsă. Cei 15 oameni nu au fost însă cu adevărat liberi nici după ce au părăsit pușcăriile. Nu au avut nici o zi de libertate pînă în decembrie 89.
Condamnați la 232 de ani de muncă silnică și 150 de ani de degradare civică
Am făcut manifeste în ciornă, apoi am pus la cale construirea unei tipografii clandestine, care a început prin sustragerea de litere de plumb din tipografii. Aveam un statut și un plan de acțiune, povestește Bjoza. În plus, toți membrii GTR erau înscriși la cluburi de tir. Aveau de gînd să ia legătura cu partizanii din munți, conduși de Ioan Gavrilă Ogoranu. Din păcate, cînd ne-am propus noi acest lucru, au fost prinși ultimii șase membri ai grupului Ogoranu, povestește Bjoza. A urmat apoi și arestarea celor 15 tineri brașoveni, în aceeași zi, 25 iunie 1958, în toate orașele din țară în care ei se aflau atunci. Procesul a durat de la ora 7.00 pînă la ora 23.00. Completul de judecată nu s-a zgîrcit cu pedepsele. 15 tineri, cu vîrste între 17 și 19 ani, au reușit să însumeze o pedeapsă de 232 de ani de muncă silnică și 150 de ani de degradare civică. Iar pedeapsa s-a răsfrînt și asupra familiilor: părinții celor 15 au fost dați afară din servicii și din case, fiind lăsați să se descurce care cum o putea. În condamnarea lui Octav Bjoza, se pomenește că inculpatul s-a organizat împreună cu alți inculpați și au activat în cadrul organizației subversive anticomuniste Garda Tineretului Român din Brașov, care avea ca scop răsturnarea pe calea violenței a regimului democratic popular.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!