* Castelul a fost revendicat și ar putea fi retrocedat foștilor proprietari, descendenții principesei Ileana
* Președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, vrea însă ca, în locul imobilului, moștenitorii să primească bani
Castelul Bran va fi retrocedat foștilor proprietari, demersurile în acest sens fiind aproape finalizate. Declarația a fost făcută recent de Ingrid Zaarour, președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care susține că dosarul se află la comisia de retrocedare și a fost aprobat în principiu. Cererea de restituire prin măsuri reparatorii a Castelului Bran a fost trimisă în 2001, Ministerul Culturii și Cultelor de către o firmă de avocatură care îi reprezintă pe descendenții Principesei Ileana. Atunci, moștenitorii cereau, în locul imobilului, 25 de milioane de dolari. Ioan Onisei, secretar de stat la Ministerul Culturii, susține însă că acum au renunțat la varianta bănească și solicită retrocedarea în natură a castelului aflat la 30 de kilometri de Brașov.
Negocieri cu moștenitorii
Ieri, președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a anunțat că va trimite o adresă Guvernului, cerînd găsirea unei soluții, pentru ca imobilul să rămînă al comunității brașovene. Voi cere să înceapă negocieri cu moștenitorii, pentru a fi convinși să accepte despăgubiri materiale, și să nu fie retrocedat Castelul în natură. Acesta trebuie să rămînă muzeu, în proprietatea comunității județene. Plus că este și aducător de bani. Dar, din păcate, este aproape sigur că moștenitorii pot obține clădirea înapoi, spune Căncescu.
Muzeul trebuie să rămînă în circuitul turistic
Șeful CJ speră că Guvernul va plăti despăgubirea pe care o vor cere moștenitorii. Valoarea este de aproximativ 25 de milioane de euro, dar poate moștenitorii vor avea pretenții mai mari. Oricum, Guvernul României nu stă în acești bani și a găsit în trecut aceeași sumă pentru Castelul Peleș. Muzeul trebuie să rămînă în circuitul turistic, mai spune Căncescu.
Numărul de vizitatori pe zi, în vîrf de sezon, depășește 3.000 de persoane.
Destinația nu poate fi schimbată
Alături de Castelul Bran a fost revendicat de foștii proprietari și Palatul Bruckenthal din Sibiu. Acesta ar putea reintra în proprietatea Bisericii Evanghelice din Sibiu, căreia baronul Samuel von Bruckenthal i l-a lăsat prin testament. Nici unul dintre foștii proprietari nu va putea schimba însă destinația amplasamentelor, pentru că în astfel de cazuri intervine Legea de protecție a monumentelor istorice. Președintele ANRP, Ingrid Zaarour, spune că vor fi analizate toate cererile de retrocedare, indiferent că este vorba despre un sediu al partidelor politice, o ambasadă, un palat sau o simplă clădire. Atîta timp cît un imobil există în natură și este deținut de către stat, va fi restituit. Cei care au de gînd să încalce aceste dispoziții vor fi aspru sancționați, a declarat recent reprezentantul ANRP.
600 de ani de istorie
Prima atestare documentară a Castelului Bran o reprezintă actul emis la 19 noiembrie 1377 de Ludovic I dAnjou prin care brașovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea cu munca și cheltuiala lor proprie. În schimb, regele confirma subordonarea a 13 localități față de Cetate. Între anii 1419-1424, Cetatea revine în posesia lui Sigismund. La sfîrșitul secolului al XV-lea Cetatea Bran este subordonată autorității comitetului secuilor, răspunzător de apărarea sud-estului Transilvaniei, iar din timpul lui Iancu de Hunedoara trece sub conducerea voievodatului Transilvaniei. La 1 Decembrie 1920, Consiliul orășenesc al orașului Brașov donează Castelul Bran Reginei Maria a României Mari, ca semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. În anul 1938 Regina Maria lasă prin testament Castelul Bran, cu întreg domeniul, fiicei sale, Principesa Ileana, care-l stăpînește pînă în 1948. După expulzarea din țară a familiei regale, în anul 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, rămînînd o perioadă abandonat și devastat. Din 1956, Cetatea a fost deschisă ca muzeu de istorie și artă feudală. Din 1987 intră în restaurare, refacerea fiind terminată, în linii mari, în 1993.
Moștenitorii Principesei Ileana
Principesa Ileana a fost infirmieră de război și a fondat, lîngă Castelul Bran, Spitalul Inima Reginei. A devenit călugăriță ortodoxă, luîndu-și numele de Maica Alexandra. A încetat din viață pe 21 ianuarie 1991, laYoungstown, Ohio, SUA. Moștenitorii Principesei Ileana, cei care revendică acum Castelul Bran sînt Dominic Habsburg-Lothringen, Maria-Magdalena Holzhausen și Elisabeth Sandhofer. Cei trei locuiesc în SUA (Dominic) și în Austria (Maria-Magdalena și Elisabeth). În România, ei sînt reprezentați de firma de avocatură Rubin-Meyer Doru&Trandafir. Dominic Habsburg-Lothringen este fiul Principesei Ileana von Hohenzollern-Sigmaringen și al lui Franz Leopold von Habsburg-Lothringen Archduke of Austria, Prince of Tuscany.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!