Din 12 martie 2018, la Brașov începe campania de curățenie de primăvară, ocazie cu care va fi declanșată o amplă acțiune de salubrizare a domeniului public și privat, în toate cartierele municipiului. Avînd în vedere că anul acesta avem și Paștele mai devreme decît anii trecuți, dar și o iarnă mai lungă, campania de curățenie de primăvară, care începe luni, 12 martie, va trebui să se desfășoare într-un ritm alert, astfel încît orașul să fie curat la începutul lunii
aprilie. În următoarele săptămîni, tot ceea ce înseamnă domeniul public și privat al municipiului, fie că vorbim de străzi, trotuare sau zone verzi, vor intra într-un proces amplu de curățenie. Tot de luni vor fi amplasate și containerele de opt metri cubi pentru depozitarea deșeurilor rezultate în urma curățeniei de primăvară din locuințe. Invităm toate persoanele fizice și juridice - asociații de proprietari, societăți comerciale, instituții publice și de învățămînt, ca în această perioadă să contribuie la realizarea curățeniei în municipiu, prin luarea de măsuri care să ducă la curățarea spațiilor verzi, aleilor, trotuarelor și a rigolelor stradale din perimetrul imobilelor de locuit și a celor cu altă destinație, a făcut apel viceprimarul Laszlo Barabas, atrăgînd totuși atenția că este interzisă tăierea sau toaletarea neautorizată a arborilor și arbuștilor de pe domeniul public și privat al municipiului. Deșeurile rezultate ca urmare a acestei activități vor fi depozitate lîngă punctele de colectare a deșeurilor menajere, cît mai compact, urmînd ca acestea să fie transportate de către operatorii de salubrizare împuterniciți de către Primăria Municipiului Brașov. Toți cetățenii care doresc să renunțe la obiectele casnice care nu mai prezintă utilitate sau fac curățenie generală și doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decît deșeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de opt metri cubi de culoare portocalie, dispuse pe domeniul public, începînd de azi.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!