* Arhitecți, istorici de artă și specialiști în domeniul restaurării monumentelor istorice, alături de parlamentari, edili din localitățile brașovene și consilieri locali și județeni au discutat sîmbătă despre dezvoltarea urbanistică a orașului
Specialiștilor nu prea le este pe plac felul în care dezvoltarea orașului atentează la conservarea arhitecturii Brașovului istoric. Cam asta a fost concluzia întîlnirii la care au participat arhitecți, istorici de artă și specialiști în domeniul restaurării monumentelor istorice, dar și parlamentari, primari și consilieri locali și județeni. Cu toții și-au dat întîlnire sîmbătă, la Casa Baiulescu, unde a avut loc simpozionul Dezvoltarea urbanistică a Brașovului. Brașovul încotro...?. Evenimentul a fost organizat de președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu. Iar printre oaspeți s-au numărat academicianul Răsvan Theodorescu, fostul ministru al culturii, și prof. dr. Paul Niedermaier, președintele Comisiei Regionale de Monumente Istorice. Primarul Brașovului a lipsit de la conferință, iar Consiliul Local a fost reprezentat doar de consilierul Minerva Gurgu.
Vilele
amenință Scheiul
Paul Niedermaier este îngrijorat de felul în care începe să arate Scheiul. El crede că acest ansamblu, unic în România prin casele mici și pitorești, riscă să-și piardă specificul din cauza vilelor de mari dimensiuni, construite cu sau fără autorizație, care prezintă niște forme capricioase și agresive. Președintele Comisiei Regionale de Monumente a criticat și proiectul municipalității de reabilitare a toaletei publice din Piața Prundului. În opinia sa, o astfel de clădire nu-și avea locul în vecinătatea bisericii Sf. Nicolae și a Primei Școli Românești.
Ce nu-i place
arhitectului
Arhitectul brașovean Edmund Olsefszky e supărat că edilii nu țin cont de opiniile specialiștilor atunci cînd hotărăsc restaurarea unor monumente. Așa-zisa modernizare a Străzii Republicii, oportună din perspectiva înlocuirii rețelelor, se face pe baza unui proiect care nu se respectă. Ca estetică, lucrarea este amorfă și nu aduce nici o valoare în plus pietonalului. Se pare că persoane necalificate schimbă soluțiile după bunul lor plac. În aceste condiții, munca specialiștilor se dovedește inutilă, se plînge Edmund Olsefszky. Lui nu-i place nici cum arată acum strada Michael Weiss. Nu-i plac nici zidurile Cetății Brașovului și nici cele două turnuri, a căror tencuială, crede arhitectul, ar fi trebut să aibă patina timpului. Olsefszky s-a arătat reticent în privința reconstruirii vechilor porți ale orașului.
Tunel sub Tîmpa
Una dintre marile probleme ale Brașovului o reprezintă circulația în zona istorică și lipsa parcărilor. Mihai Sîrbu, arhitectul-șef al județului, spune că firma Search Corporation se va ocupa de realizarea studiului de circulație aferent noului Plan urbanistic general al Brașovului. Aristotel Căncescu, șeful CJ, crede că trebuie găsită o soluție de asigurare a legăturii între cartierul Schei și restul orașului, fie prin construirea unui drum care să se lege de drumul Poienii, fie prin realizarea unui tunel pe sub Tîmpa.
Brașovul este unul din județele cu cel mai bogat patrimoniu istoric. Este de datoria noastră să încercăm să conservăm cît mai multe dintre obiective, care pot fi transformate apoi în adevărate atracții turistice. Este vorba despre zidurile vechi ale Brașovului, diverse monumente din municipiu, dar și despre mai multe cetăți din județ, printre care cele din Rîșnov, Rupea și Făgăraș.
Aristotel Căncescu,
președintele Consiliului Județean
Cel mai rău îmi pare că în ultimii ani nu s-a putut face nimic pentru restaurarea Cetății Făgărașului. În materie de turism, această cetate, una dintre cele mai mari din sudul Transilvaniei, ar putea deveni o adevarată mină de aur pentru turism. Nu trebuie să ne ferim să facem săli de conferințe, hoteluri, restaurante, muzee în cetăți. Este un lucru normal, care poate atrage foarte mulți turiști. Restaurarea Cetății Făgărașului presupune însă fonduri foarte mari, de care Consiliul Județean nu dispune. Banii pot fi alocați de Banca Mondială, în baza unui proiect.
Răsvan Theodorescu,
academician
N-am putut ajunge la seminar deoarece mi s-a părut mult mai important să particip la discuția referitoare la viitorul imediat al societății Tractorul, care se află într-o situație extrem de grea. Este vorba despre mai mult de 3.000 de oameni care riscă să-și piardă locurile de muncă. Îi transmit arhitectului Olsefszky că lucrările la Strada Republicii sînt făcute în primul rînd pentru înlocuirea tuturor rețelelor subterane. Cu această ocazie refacem și pavimentul. Există foarte multe păreri în această problemă și fiecare are interesul său.
George Scripcaru,
primarul Brașovului
Politicienii vin și pleacă și mulți dintre ei au doar o gîndire intuitivă. De aceea, este necesar să ne lăsăm pe mîna specialiștilor. Este un lucru de excepție că Brașovul și-a recăpătat măreția istorică, prin acțiunile de restaurare întreprinse de Consiliul Județean.
Otilian Neagoe,
senator PSD
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!