* Membrii AFDP și-au sărbătorit președintele
Colegii din Asociația Foștilor Deținuți Politic (AFDP) îi spun, cu respect dar și cu dragoste, Șeful. Chiar dacă este adus de spate și nu mai aude ca-n tinerețe, Remus Cocoș (foto) se sprijină cu eleganță și demnitate într-un baston cu mîner de os, după moda anilor 30. A împlinit zilele trecute 91 de ani. Și a trăit într-o viață cît alții în cinci. Am trăit nașterea, grandoarea și decăderea României Mari. Am participat apoi din plin la Războiul Antisovietic din Răsărit, la toate cele trei campanii militare de la Odessa, Cotul Donului-Stalingrad și apoi cea de la Iași, își amintește venerabilul președinte al asociației. A îndurat opt ani și jumătate în închisorile și lagărele comuniste. Înainte de venirea comuniștilor a fost în ultimul Comitet al Uniunii Naționale a Studenților Creștini, apoi judecător la Făgăraș. După ce a ieșit din închisoare a avut șansa de a profesa din nou, la Universitate. Pînă la 89 de ani. Sîmbătă, prietenii din Asociația Foștilor Deținuți Politic i-au serbat ziua. O fac în fiecare an, cu regularitatea cu care pe 22 decembrie se adună lîngă pomul de Crăciun, pentru a-și ura sărbători fericite, iar de 9 martie, de ziua celor 40 de sfinți, comemorează ziua foștilor deținuți politic. La sediul modest al asociației s-au auzit din nou romanțele lui Nicolae Florei, Cornel Rusu și Ștefan Lăzărescu. Muzica unei tinereți pe care majoritatea dintre ei și-au petrecut-o în închisoare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!