Tudor Benga (USR): Bătălia din societatea românească a trecut de faza politicoasă și instituțională
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
18.12.2017
Coaliția PSD-ALDE, sprijinită de UDMR, a modificat miercuri Regulamentul Camerei Deputaților, introducînd prevederi prin care a limitat pîrghiile legale de implicare ale Opoziției. În acest context, în numai două zile, a fost posibilă modificarea legilor justiției, fără o dezbatere reală a amendamentelor depuse de Opoziție, ceea ce l-a făcut pe deputatul USR Brașov, Tudor Benga (foto), să declare că asistăm la un atac absolut brutal asupra capacității de reacție parlamentară a Opoziției în Parlamentul României. Modificarea regulamentului s-a derulat în galop, amendamentele deputatului USR Lucian Viziteu nefiind admise de Comisia pentru regulament a Camerei, condusă de Eugen Nicolicea (PSD). Pentru analiza în comisie a noului regulament, membrii acesteia au fost convocați prin SMS, marți seara, la ora 21.00, ședința fiind programată miercuri dimineața, la ora 9.00. Proiectul de modificare a regulamentului a trecut dimineața de comisie, într-o formă diferită față de proiectul inițial, iar apoi a fost aprobată și în plen, a explicat deputatul, care a arătat că tovarășul Nicolicea (președintele Comisiei pentru regulament, n. red.) este notoriu pentru încălcarea sistematică a regulamentului!. Tudor Benga atrage atenția că, de ceva vreme, bătălia din societatea românească a trecut de faza politicoasă și instituțională. Este o bătălie pură de putere, în care PSD-ul calcă totul în picioare, secondat de un ALDE exact la fel de ticălos, și sprijinit de un UDMR mai mercantil decît o matroană de bordel. Nu pot fi opriți decît bătuți politic sau spulberați de furia populară. Există artificii prin care, ocazional, fie noi - Opoziția, fie instanțele, fie Președintele, îi putem întîrzia. Vor puterea absolută și nu se vor opri de unii singuri, a mai declarat deputatul, care i-a îndemnat pe cetățeni să se informeze despre ceea ce se întîmplă în Parlament și să judece în cunoștință de cauză.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!