Medicii de familie devin societăți de interes economic general
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
06.11.2017
Cabinetele medicilor de familie s-ar putea transforma, de anul viitor, în societăți de interes economic general, situație în care ar putea primi finanțări de la bugetul asigurărilor de stat și în afara serviciilor prestate. Anunțul a fost făcut de senatorul PSD Florin Orțan, care spune că, dacă vor respecta condițiile de a deveni astfel de societăți de inters general, cabinetele ar putea avea acces mai ușor la bani publici. Medicii de familie din Brașov și din toată țara au pichetat joi sediile prefecturilor, în încercarea de a atrage atenția asupra birocrației din sistem, dar și asupra faptului că majorările salariale anunțate de Guvern se referă și la medicina de familie. Florin Orțan, care este și doctor, a recunoscut că medicii de familie au dreptate în solicitările lor de majorare a finanțării și că, într-adevăr, birocrația care li se impune, pentru decontarea serviciilor prestate, este destul de mare.
Legea transformării în SIEG este încă în Parlament
Legea privind transformarea cabinetelor de medicină de familie în SIEG ar putea fi adoptată pînă la sfîrșitul acestui an, a precizat senatorul Florin Orțan, astfel încît din 2018 să fie pusă în aplicare. Tot din 2018 se va modifica și contractul cadru cu medicii de familie, pentru majorarea sumelor acorsate acestora. Medicina de familie este, în acest moment, cel mai mare parteneriat-public-privat din România (PPP). Vrem, nu vrem, avem un PPP contractat în interesul populației, însă așa cum dorește autoritatea, ceea ce de anul viitor va trebui să schimbăm din temelii. Una dintre propuneri este ca medicii să se declare, de la anul, societăți de interes economic general (SIEG), ceea ce le va da acest drept în condițiile unei legi aflate acum în Parlament. De la următoarea încheiere de contract, lucrurile se vor schimba. Fiind SIEG vor putea primi bani în afara serviciilor pe care le au de decontat. Vor primi bani de la buget chiar și pentru dotări și salarizare, în anumite condiții bine precizate, de exemplu că nu întrerupi activitatea dacă nu mai ai fonduri, a declarat dr. Florin Orțan, senator de Brașov.
Medicii de familie se plîng de birocrație și subfinanțare
Declarația senatorului vine în situația în care săptămîna trecută, joi, 25 de medici de familie din Brașov au pichetat sediul Instituției Prefectului, în același timp cu alți colegi din țară. Medicii brașoveni au atras atenția că birocrația excesivă, dar și subfinanțarea de care au parte, fac ca această specializare să devină mai mult decît neatractivă pentru tinerii care acum fac Medicina. Astfel, media de vîrstă a medicilor de familie din Brașov este de peste 50 de ani. Din 325 de medici care au contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brașov, în jur de o treime au chiar peste 60 de ani.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!