Elevii de la Școala nr. 4 din Răcădău vor fi mutați la Liceul de Artă
Dimensiune font:
Autor: MEx,
28.08.2017
La Școala Gimnazială nr. 4 de pe strada Jepilor din Răcădău se vor face în perioada următoare lucrări de reabilitarea termică, astfel că elevii vor fi mutați la Liceul de Artă, fosta Școală Generală 20. De altfel, Școala Gimnazială nr. 4 este arondată la Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis Teutsch, care se află în apropiere. La Școala Generală nr. 4 avem un proiect de finanțare cu fonduri elvețiene și vom face lucrări de renovare acolo. Împreună cu Inspectoratul Școlar am identificat soluția de a muta activitatea școlară pe perioada cît vor fi efectuate lucrări la altă unitate de învățămînt, a declarat Costel Mihai, viceprimarul Brașovului. La imobilul de la Școala nr. 4 funcționează, pe lîngă clasele de gimnaziu, și o grădiniță, la parter. Copiii de acolo vor fi mutați la Grădinița Martinică. De altfel, pentru a pregăti primirea copiilor de la Școala nr. 4, Grădinița Matrinică a primit suma de 50.000 de lei de la buget, printr-o rectificare bugetară aprobată la ședința de vineri a Consiliului Local. Lucrările de reabilitarea termică vor începe la 1 octombrie. Investiția face parte dintr-un proiect finanțat din fonduri elvețiene, proiect care include și Colegiul de Informatică Grigore Moisil.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!