Guvernul ia în calcul diminuarea contribuției obligatorii la fondurile de pensii private
Dimensiune font:
Autor: MEx,
28.08.2017
Singura explicație pentru tăierea acestei contribuții de pensii Pilon II ar fi deficitul de la bugetul de pensii, explică economistul Ionuț Dumitru
Premierul Mihai Tudose a confirmat, vineri după-amiază, că Guvernul pregătește reformarea sistemului de pensii. Tudose a afirmat că, în momentul de față, contribuțiile pentru fondurile de pensii sînt aproape egale - jumătate din suma plătită de angajați merge în așa-numitul Pilon 1, administrat de stat, iar cealaltă - la Pilonul 2, cel administrat de fondurile private. S-a constatat că randamentul la Pilonul 1 este mult mai mare decît randamentul obținut la Pilonul 2. Din această cauză, am solicitat Ministerului de Finanțe să vadă dacă nu cumva este oportun ca, cel puțin acum, sumele care se varsă la Pilonul 1 să fie un pic mai mari, a spus premierul. Randamentul este mult mai mare la Pilonul I. Voi solicita ministrului de Finanțe să vă pună la dispoziție calculele. Pe noul ciclu guvernamental, în prima lună, am luat la mînă tot ce înseamnă aceste cifre să vedem și noi ce randament are acel Pilon II administrat privat. Și am constatat, cu surprindere, că statul e un mai bun administrator la acest lucru, a explicat premierul. Pe de altă parte, vicepremierul Marcel Ciolacu a confirmat vineri că vor fi schimbări în privința Pilonului II de pensii. Aflat la Neptun, vicepremierul a spus că nu se desființează pilonul II de pensii, dar vor fi unele schimbări. Aceste schimbări nu sînt determinate de faptul că statul nu are bani pentru pensii - a precizat Marcel Ciolacu. El susține că guvernul va lua o decizie, după ce se va consulta cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară și cu cei de la Ministerul Finanțelor.
Calculele premierului
Cu cîteva ore înaintea apariției datelor care arată că deficitul bugetului general consolidat s-a triplat în primele șapte luni, premierul Mihai Tudose și șeful PSD Liviu Dragnea erau la Neptun, unde au explicat de ce vor să ia o parte din contribuția lunară a salariațiilor, la pilonul 2, și să o mute la bugetul de pensii administrat de stat. Acum, jumătate din sume se duc la Pilonul I, jumătate la Pilonul II. Să facă o analiză să vadă dacă nu cumva este oportun ca cel puțin acum, cînd creșterea economică a României e foarte mare și randamentul pentru banii românilor pentru pensii este mult mai mare la Pilonul I, sumele care se varsă la Pilonul I să fie un pic mai mari decît cele care se varsă la Pilonul II, a spus premierul. De fapt, contribuțiile nu se împart cum spune Tudose. De exemplu, la un salariu mediu de 3.313 lei, angajatul plătește la pensie 348 de lei, iar angajatorul, în contul angajatului alți 523 de lei. Din acești 871 de lei care ajung la bugetul de pensii lună de lună, către pilonul II pleacă doar 169 de lei. Adică 700 rămîn la stat, o sumă de peste patru ori mai mare decît cea care pleacă spre pensia administrată privat.
Bugetul de pensii are o gaură lunară de 2,3 miliarde de lei
În plus, specialiștii susțin că la pilonul I nu se poate vorbi despre randament. Pilonul I este un buget, nu investește nimeni niciun ban, din el se plătesc pensiile, spune economistul Ionuț Dumitru. Criticat pentru declarațiile sale, premierul Tudose a explicat pe Facebook ce a vrut să spună: Un exempu concret îl reprezintă cei care în toată perioada 2008 - 2017 au avut salariul minim. Acesta a avut o creștere de aproximativ 180% în această perioadă în timp ce salariul mediu a crescut cu mai puțin de 100%. Rezultă că acesta a avut o creștere a punctului de pensie de peste 80%, comparativ cu 40% pentru cei ce au optat și pentru Pilonul II. Cu alte cuvinte, premierul a comparat creșterile de pensii și salarii decise politic în ultimii 10 ani, cu randamentul obținut din investițiile făcute de fondurile private din banii românilor. Singura explicație pentru tăierea acestei contribuții de pensii Pilon II ar fi deficitul de la bugetul de pensii, a mai spus Dumitru. Bugetul de pensii are o gaură lunară de 2,3 miliarde de lei, adică statul este atît de bun administrator încît nu are bani suficienți nici să plătească pensiile actuale, așa că se împrumută de la bugetul general. În fiecare lună, către fondurile private, din venturile românilor, sînt virate 604 milioane de lei. Dacă jumătate din aceste contribuții ar fi oprite la bugetul de stat, așa cum se vehiculează, suma ar acoperi doar a șaptea parte din gaură.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!