* De Sfînta Marie, un buchet a ajuns să coste cîteva sute de mii sau chiar peste un milion de lei
Astăzi, de Sfînta Marie, sute de mii de femei din toată țara își sărbătoresc onomastica. Fie că se numesc Maria, Mariana, Marioara, Maricica, Mioara, toate așteaptă în această zi măcar un buchet de flori. Numai că bărbații vor fi puși în mare încurcătură. Peste noapte, florarii din piețe, care știu că-i rost de cîștig în astfel de zile, au săltat prețurile. Așa se face că un buchet de flori costa încă de sîmbătă cu aproximativ 50% mai mult decît cu o zi înainte. În preajma tarabelor înmiresmate și colorate e greu să te decizi. Mai ales atunci cînd pentru un buchet de trandafiri, crini sau orhidee florarul iscusit, care-și laudă de zor marfa, îți cere cîteva sute de mii de lei vechi. Iar dacă te vede mai gros la pungă, oferta sare la flori exotice sau buchete meșteșugite, pentru care prețul e pe măsură: un milion de lei. Iar dacă pînă acum ambalajul și verdeața erau gratuite, de Sfînta Marie totul se plătește.
Scumpiri de o zi
Săptămîna trecută, un fir de trandafir putea fi cumpărat din piețele brașovene cu 30.000-40.000 de lei. Ieri însă, nici un comerciant nu ți-l lăsa sub 50.000-60.000 de lei vechi. Un crin imperial, a cărui mireasmă îmbătătoare plutește peste toată piața, costa ieri între 100.000 și 150.000 de lei vechi. Cu 30.000 - 80.000 de lei mai mult decît vineri. Cei care se mulțumesc cu banalele garoafe, că doar tot flori sînt, scapă mai ieftin: 10.000 - 15.000 de lei firul. Deși vineri același fir făcea doar 7.000 de lei. Și la gerbera diferența de preț e vizibilă: de la 10.000 la 15.000-20.000 de lei vechi. Florile de cîmp, preferate de multe doamne și domnișoare pentru prospețimea și explozia de culori, par a fi o variantă accesibilă. Numai că și prețul unui asemenea buchet s-a dublat: de la 25.000 de lei la 50.000 de lei vechi.
Buchete de
sute de mii de lei
Dacă vă hotărîți pentru un buchet gata aranjat de florar, trebuie să vă așteptați să băgați adînc mîna în buzunar. Un buchet cu doi trandafiri și un crin imperial costă 250.000 de lei vechi, unul de trei trandafiri 200.000, iar unul de cinci trandafiri 350.000 de lei. Un buchet de trei gerbera era oferit ieri la 75.000 de lei, iar unul cu cinci fire la 125.000 de lei vechi. Un aranjament mai special cu orhidee, crini și trandafiri face un milion de lei vechi pe puțin. În fața prețurilor exorbitante, mulți bărbați fac cale-ntoarsă. Chiar dacă le prețuiesc pe femeile dragi și ar vrea să le încînte cu o floare, se reorientează. Ceva cosmetice, mici bujuterii sau obiecte de decor par a fi mai accesibile, chiar dacă valoarea de simbol nu mai este aceeași, iar pînă la urmă se va dovedi că afacerea a fost la fel de costisitoare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!